Exclusiv Daum e ”istorie” pentru viitorul naționalei! Ce le-a cerut Răzvan Burleanu membrilor din Comisia Tehnică până luni
07.09.2017, 20:30Ratarea calificării naționalei de fotbal la Cupa Mondială din Rusia 2018 a clarificat practic situația lui Christoph Daum. Contractul selecționerului, scadent la finalul lui octombrie, nu va mai fi prelungit, astfel că se discută deja dacă germanul va mai sta pe bancă și la ultimele două partide din preliminarii sau dacă va fi demis în zilele următoare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Până la stabilirea acestor detalii, au apărut deja mai multe zvonuri legate de numele celui care va prelua prima reprezentativă, cum ar fi Cosmin Contra, Walter Zenga sau Dan Petrescu.
Răzvan Burleanu evită să se mai implice și a doua oară în numirea selecționerului, astfel că le-a transmis celor din Comisia Tehnică să vină cu propuneri. Mai exact, fiecare component al acestei comisii trebuie ca până luni să vină cu trei propuneri. Dintre aceste variante se va vedea ce candidat are cele mai mari țanse iar acela, cel mai probabil, va fi propus mai apoi spre aprobare în cadrul Comitetului Executiv.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
”Luni are loc o ședință de comisie tehnică, după care voi putea să vă răspund la orice întrebare în ceea ce privește viitorul lui Daum. Comisia Tehnică va analiza ce a mers bine, ce nu a funcționat.
În plus, i-am cerut directorului tehnic care este și președinte al comisiei (n.r. - Mihai Stoichiță) să-mi avanseze o listă cu două-trei nume de potențiali selecționeri. Voi susține punctul de vedere al Comisiei Tehnice, pentru că de aceea avem acei oameni acolo”, a spus Burleanu, prezent fiind în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.
Componența Comisiei Tehnice a FRF
Mihai Stoichiță – președinte
Ionuț Badea, Aurel Țicleanu – vicepreședinți
Sandu Tăbîrcă – secretar general
Ion Geolgău, Marcel Răducanu, Dumitru Dumitriu, Miodrag Belodedici, Ion Vlădoiu, Dan Apolzan, Ionel Augustin, Dumitru Moraru, Mihai Ianovschi, Ciprian Paraschiv, Christos Papadopoulos, Rodion Cămătaru – membri
Vlad Munteanu, Marcel Pușcaș, Andrei Vochin, Vlad Ungureanu (secretar) – membri fără drept de vot.
Etichete: selectioner romania , daum burleanu , stoichita daum burleanu , cine va fi selectioner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...