Daum e istorie. Anunţul lui Stoichiţă în privinţa noului selecţioner
15.09.2017, 12:01Echipa naţională s-a despărţit ieri oficial de Christoph Daum, iar acum oficialii FRF caută un nou selecţioner. După ce negocierile cu Dan Petrescu au picat, şefii de la Casa Fotbalului s-au reorientat rapid, iar acum Cosmin Contra este favorit să preia banca naţionalei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Preşedintele Comisiei Tehnice a FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat aseară, după partida dintre FCSB şi Viktoria Plzen, că o decizie în privinţa noului selecţioner va fi luată până cel târziu sâmbătă, 16 septembrie.
"Mâine (vineri - n.red.) sau poimâine (sâmbătă - n.red.) se va lua o decizie, nu ştiu exact. Eu nu voi asista la negocieri, în niciun caz, negocierile aparţin preşedintelui. La sugestii şi la toate celelalte da, dar la negocieri nu. Sigur va fi un selectioner până la meciul cu Kazahstan", a declarat Mihai Stoichiţă, aseară, după meciul FCSB - Viktoria Plzen 3-0.
"Pole position nu exista, nu exista nici locul doi. Sunt mai multi antrenori care pot fi selectioneri", a mai spus "Lippi".
România va disputa joi, 5 octombrie, de la ora 21:45, ultimul joc acasă din cadrul preliminariilor pentru Mondialul din Rusia. Tricolorii vor întâlni Kazahstan, iar partida se va disputa la Ploiești, pe stadionul ”Ilie Oană”.
În acest moment, după 8 etape disputate, tricolorii nu mai au nicio șansă de calificare la Mondialul din Rusia, fiind pe locul 4 cu 9 puncte acumulate. Lider este Polonia cu 19 puncte, urmată de Muntenegru și Danemarca, ambele cu câte 16 puncte. Poziția a 5-a este ocupată de Armenia, cu 6 puncte, în timp ce Kazahstan se află pe ultimul loc cu două puncte.
Etichete: selectioner romania , stoichita nationala , contra la nationala , stoichita selectioner , contra stoichita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...