Video Exclusiv Daum, atacat din toate părțile: "Este o brambureală la echipa națională. Nu cunoaște jucătorii"
27.03.2017, 18:18VIDEO România - Danemarca 0-0. Neamțul Christoph Daum e pus la zid de toată lumea după prestația modestă a tricolorilor în partida de pe Cluj Arena. După ce a fost aspru criticat de Marius Șumudică și Gabi Balint, selecționerul României a fost luat în colimator și de Ionel Dănciulescu și Ianis Zicu. Prezenți în studioul emisiunii Euro Fotbal de la Digi Sport, cei doi nu l-au menajat deloc pe primul selecționer străin din istoria naționalei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Înainte de fiecare partidă spunem că încercăm să atacăm, să avem posesie, să producem faze de poartă, dar din păcate când vine meciul realitatea este cruntă. A fost o seară cenușie. A fost o echipă fără o idee tactică, fără consistență, cu jucători destul de limitați în anumite situații. Trebuia să arătăm mult mai bine. Să fim o echipă care pune presiune. Danemarca nu e o echipă de speriat. În prima parte a meciului mi s-a părut o echipă cu mari probleme defensive. Ocaziile au venit întâmplător" a declarat Ionel Dănciulescu în cadrul emisiunii Euro Fotbal, de la Digi Sport.
Fostul atacant a criticat și sistemul de joc pe care Daum a ales să-l foloseacă în duelul cu Danemarca, încheiat la egalitate 0-0. Oficialul lui Dinamo a dat de înțeles și că de acum înainte nu se va mai număra printre susținătorii antrenorului neamț al naționalei României.
"Este o brambureală la echipa națională. Nu e normal și nu e posibil să joci 4 sisteme. Trebuie să ai unul, poate două sisteme, dar nu mai mult. Acest sistem cu 3 jucători pe linia de fund nu a fost folosit de foarte mult timp la echipa națională. Într-un meci în care trebuie să ataci acest sistem poate fi unul ofensiv, dar nu s-a văzut absolut deloc acest lucru. De când a venit Daum am încercat să fiu pozitiv. M-a impresionat discursul său la început, dar nu cunoaște jucătorii, nu le cunoaște calitățile multora dintre ei, iar selecția o face în funcție de anumite date pe care le primește de la colaboratorii săi" a mai declarat Dănciulescu.
Prezent de asemenea în studioul emisiunii Euro Fotbal, Ianis Zicu l-a criticat și el pe selecționerul României. "Dacă tu după un an în România nu cunoști calitățile jucătorilor și-l iei pe Rotariu, care e un jucător foarte bun în poziția lui, și îl introduci în locul lui Latovlevici... Rotariu e un jucător ofensiv, poate juca în 3-4-3 în poziția celor din față. În poziție de mijlocaș de bandă e defapt fundaș de bandă. Din minutul 60 echipa avut o cădere. Latovlevici e un jucător care are o capacitate de efort foarte bună și în dueluri reușește să aibă o agresivitate foarte bună, mai mare decât Rotariu. Daum avea o scuză dacă îl punea pe Rotariu acolo în primele săptămâni. Real Madrid dacă joacă în 3-4-3 tot cu Marcelo și Carvajal joacă pe benzi acolo, nu cu Ronaldo și Bale, care ar fi cei din față", a declarat Ianis Zicu, noul colaborator Digi Sport.
Etichete: ionel danciulescu , ianis zicu , romania danemarca , daum criticat , danciulescu zicu daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...