Dănuț Lupu nu s-a abținut la adresa ”Prințului”, după Cipru - România: ”Pentru că-l cheamă Hagi trebuie să și joace?”
articol scris de Digi Sport13.10.2024, 22:04
Dănuț Lupu (57 de ani), fost internațional român, a avut o reacție vehementă la adresa lui Ianis Hagi (25 de ani), după meciul câștigat de România cu Cipru, scor 3-0, în Liga Națiunilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ianis Hagi a jucat în partea a doua a jocului cu Cipru, când scorul era deja 3-0. Pe final de meci, ”Prințul” a înscris, dar reușita sa a fost anulată pentru ofsaid.
Dănuț Lupu, vehement la adresa lui Ianis Hagi, după Cipru - România: ”Trebuie și convocat?”
Dănuț Lupu s-a declarat nemulțumit de faptul că Ianis Hagi a prins minute în teren, în contextul în care începutul de sezon l-a prins la echipa a doua a lui Rangers. Acesta a revenit la prima echipă a clubului scoțian recent, când a dat o pasă de gol și a încasat un cartonaș roșu.
Lupu este de părere că Alex Mitriță sau Daniel Bîrligea ar fi meritat la rândul lor șansa de a demonstra la echipa națională. Jucătorul de la Universitatea Craiova a fost rezervă neutilizată cu Cipru, în timp ce atacantul celor de la FCSB nu a prins lotul pentru acțiunea primei reprezentative din această lună.
”Am spus-o și o repet. Ianis, ca să fie la nivelul pe care mi-l doresc și eu și pe care și-l dorește toată lumea, trebuie să joace. Dar ca să o luăm și pe partea cealaltă… Întrebi de ce e supărat Mitriță… El e titular etapă de etapă și uite că nu l-a băgat să joace. Poate să fie supărat?
Bîrligea e titular meci de meci la FCSB și nu e convocat… Am putea discuta foarte mult, dar e vorba de nea Mircea și nu pot… Tocmai de aia ți-am spus 'Următoarea întrebare'.
Mie îmi place și nu-mi place toată chestia asta cu Ianis, Ianis, Ianis, Ianis… Toată lumea vrem să-l ajutăm, dar important este să se ajute și el. Eu spun să vorbim despre Ianis în momentul în care o să joace. Momentan nu joacă.
Toți vrem să-l ajutăm, dar pe altă parte mai sunt și alții care trebuie ajutați. De ce doar pe el să-l ajutăm? Mitriță, Bîrligea… Poate și Mitriță merita și avea nevoie să fie ajutat. Pe Ianis îl bagă meci de meci, pe Mitriță nu l-a băgat…
Nimeni n-a vorbit de Rațiu și de Drăgușin cât vorbim de Ianis. De ce? Pentru că-l cheamă Hagi trebuie să și joace? Trebuie și convocat?
Eu îmi doresc ca acest copil să joace și să vorbească prin joc și să nu mai fie nevoie să-l ajutăm. Că nu are nici saci, n-are nici ghiozdan în spate ca să-l ajutăm”, a spus Dănuț Lupu, pentru Fanatik.
Clasamentul Grupei C2 din Liga Națiunilor
VIDEO Rezumat Cipru - România 0-3
Program România - Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)
Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru dubla cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor
- PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB)
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Cristian MANEA (FC Rapid 1923), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj)
- MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Dennis MAN (Parma | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Darius OLARU (FCSB), Victor DICAN (Farul), Ianis HAGI (Rangers | Scoția), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova)
- ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia), Denis ALIBEC (Farul Constanța), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia)
Etichete: romania , cipru , ianis hagi , danut lupu , romania liga natiunilor , alex mitrita , daniel birligea , cipru romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...