Danemarca îi aminteşte lui Iordănescu de coșmarul din 2003. "Am o temere, chiar dacă i-am bătut ultima dată"
27.07.2015, 09:47Tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2018 nu l-a mulțumit deloc pe selecționerul Anghel Iordănescu. Una dintre adversare este Danemarca, o echipă de care chiar spunea că vrea să se ferească, înainte să plece în Rusia, locul unde s-a desfășurat festivitatea de sâmbătă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nordicii sunt, de altfel, cunoștințe mai vechi ale României sub comanda lui Iordănescu. Au barat drumul tricolorilor către Campionatul European din 2004, după ce au câștigat cu 5-2 la București, iar în ultimul meci, decisiv pentru calificare, au scos o remiză pe teren propriu, la Copenhaga, scor 2-2. Echipa lui Iordănescu a condus până la ultima fază a meciului, dar Laursen a egalat și danezii au fost cei care au mers la turneul final din Portugalia.
VIDEO Polonia - Germania 2-0. Nici Polonia nu este un adversar comod. În octombrie 2014, au învins-o u 2-0 pe Germania, care devenise campioană mondială cu doar câteva luni în urmă. Cu Lukasz Szukala titular, pe când fundașul central încă juca la Steaua, polonezii au câștigat cu 2-0 și au întrerupt o serie de 33 de meciuri oficiale fără înfrângere a nemților.
"Consider că n-avem cum să fim prea bucuroși după ceea ce s-a întâmplat în Rusia. Personal, îmi făcusem alte calcule, speram la altceva și am crezut până în ultimul moment că vom avea o șansă pe care mi-aș fi dorit-o eu personal. Nu este o grupă ușoară, ci una grea, cu încă două echipe de mare valoare - și mă refer aici la Polonia și la Danemarca. Chiar dacă noi am bătut Danemarca recent, consider că oricare din cele 3 - România, Danemarca și Polonia poate să termine pe locul 1 sau poate emite pretenții la calificare.", a declarat Anghel Iordănescu, la revenirea de la tragerea la sorți.
"Sincer, n-am fost bucuros că am picat cu Danemarca. Înainte să plecăm în Rusia, personal am avut o discuție cu colegii mei de la echipa națională - Viorel Moldovan, Ionuț Badea și Daniel Isăilă - în care eu am spus sau mi-am manifestat temerea vizavi de Danemarca. O consider o echipă grea, puternică, chiar dacă i-am bătut consider că nu va fi ușor. Așa cum, de altfel, consider că Polonia este una dintre chipele bune în momentul de față, conduce grupa pentru EURO și a bătut fără drept de apel campioana mondială.", a adăugat selecționerul echipei naționale a României.
Nici țintarul grupei E nu este unul avantajos pentru România. Tricolorii vor încheia campania de calificare tot cu Danemarca, în deplasare, la fel ca în 2003.
"Pe lângă faptul că nu sunt prea fericit cu această grupă în care am căzut, nu sunt mulțumit nici de țintarul grupei. Poate ne putem declara satisfăcuți că jucam primul meci acasă, dar în niciun caz nu mi-aș fi dorit ca ultimul joc să fie în Danemarca pentru că deja ne aduce aminte de ceea ce s-a întamplat și Danemarca poate să fie în momentul respectiv una dintre echipele care speră să câștige calificarea.", a mai spus Anghel Iordănescu.
Etichete: romania danemarca , romania tragere la sorti , preliminarii cm 2018 , romania preliminarii cm 2018 , romania - danemarca preliminarii , iordanescu preliminarii cm 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...