Dan Petrescu nu ar refuza naţionala: "Mă interesează să mă calific, nu să joc ca Barcelona"
28.03.2017, 20:24Dan Petrescu îşi încheie contractul cu Al Nasr la finalul acestui sezon şi nu ar refuza o eventuală ofertă din partea Federaţiei Române de Fotbal pentru a prelua echipa naţională, care are şanse mici de calificare la Cupa Mondială din 2018. Tehnicianul de 49 de ani ştie deja strategia pe care o va folosi, dacă va ajunge pe banca "tricolorilor".
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fost campion al României cu Unirea Urziceni, "Bursucul" nu este de acord cu explicaţiile oferite de conducătorii fotbalului din ţara noastră, care se ascund de fiecare dată în spatele discursurilor legate de promovarea tinerilor şi reconstrucţie.
"Se caută mereu scuze şi se vorbeşte despre tineri, despre pregătirea altei campanii. Trebuie să pregăteşti campania actuală, să te califici. Avem jucători care pot aduce calificarea, joacă la echipe mari din ţară şi din străinătate. Pe mine asta mă deranjează, că mereu se discută despre o naţională nouă. La naţională trebuie să câştigi, nu există scuze.
Eu cred că trebuia un antrenor român la echipa naţională. Am contract până în vară. Normal că dacă ar exista această întrebare, aş veni. Dar nu cred că se schimbă antrenorul în mijlocul campaniei. Normal că m-ar interesa oricând echipa naţională. Dacă voi fi liber şi voi fi contactat, voi discuta.
Nu putem căuta vinovaţi când campania încă nu s-a terminat. E foarte grav că nu am câştigat acasă cu Muntenegru, Polonia şi Danemarca, dar mai sunt cinci meciuri, jucători sunt... Cu o victorie, cu puţin noroc, cine ştie? Eu dacă vin la naţională, nu mă interesează să joc ca Barcelona, mă interesează să am rezultate, să mă calific. Asta e filosofia mea, nu mă intereseaza jocul spectaculos", a declarat Petrescu, la "Digi Sport Special".
Fostul internaţional a precizat că nu se va implica în alegerile pentru funcţia de preşedinte al FRF şi a insistat că nimeni din cadrul federaţiei nu a discutat cu el în trecut, în privinţa funcţiei de selecţioner.
"Nu mă voi implica în alegerile de la FRF. Eu sunt antrenor de fotbal, mă interesează doar să antrenez. Dacă încercau să mă aducă, poate reuşeau. Nu ştiu cu Lucescu sau olăroiu, dar cu mine nu au încercat", a precizat Dan Petrescu.
Al Nasr ocupă locul 6 în campionatul din Emiratele Arabe Unite şi este calificată în semifinalele Cupei.
Etichete: echipa nationala , dan petrescu , cupa mondiala , cm 2018 , preliminarii cm 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...