Dan Petrescu îl complimentează pe Daum: "Naţionala a arătat excelent!"
16.10.2016, 21:52"România trebuie să se califice de pe primul loc în grupă la mondial. Polonia şi Danemarca nu mă impresionează", este de părere Dan Petrescu. Antrenorul apreciază schimbările aduse de Daum la echipa naţională.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Selecţioner al naţionalei dacă Gica Popescu ar fi condus fotbalul românesc (anunţ făcut chiar de fostul jucător al Barcelonei, în emisiunea Fotbal Club, în urmă cu mai puţin de o lună), Dan Petrescu îi ţine pumnii lui Christoph Daum, neamţul aflat acum pe banca României. Antrenorul nu înţelege însă intenţia preşedintelui FRF, Razvan Burleanu, de a-i prelungi contractul germanului până în 2020, după doar 3 meciuri oficiale. Daum semnase iniţial pe doi ani şi are ca obiectiv calificarea la Mondiale.
"Dacă selecţioneul va reuşi calificarea la CM, e normal să i se prelungească contractul, dacă nu, e normal ca el, în primul rând, să nu-şi mai dorească să continue", a spus Dan Petrescu.
Două egaluri si o victorie sunt rezultatele obţinute de Daum cu tricolorii. Pe 11 noiembrie, România joacă pe Arena Naţională cu favorita grupei E, Polonia, iar Dan Petrescu ia în calcul doar victoria.
"Antrenorul actual al naţionalei până acum cred că şi-a făcut datoria foarte bine. Echipa a arătat excelent la toate meciurile, din ce am văzut. Nu am urmărit partida cu Muntenegru, am văzut partidele cu Armenia şi Kazahstan. Ca şi valoare, noi ar trebui să ne calificăm de pe primul loc, că nici Danemarca, nici Polonia... nu sunt cum se vorbeste. Eu n-am văzut nimic la Danemarca. M-am uitat la meciul cu Muntenegru, n-am văzut niciun jucător de speriat. Iar la Polonia, dacă nu joacă Lewandowski, nu ştiu ce pot să facă ei pentru a câştiga un meci", a mai spus tehnicianul.
Atacantul lui Bayern Munchen e golgeterul preliminariilor, după 3 etape, cu 5 goluri, la egalitate cu starul lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo.
Etichete: dan petrescu , dan petrescu nationala , dan petrescu daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...