”Dacă pierdem, am ieșit din cărți!” Meci de totul sau nimic pentru naționala României
28.05.2019, 13:08România va întâlni Norvegia pe 7 iunie, la Oslo, în cel de-al treilea meci din campania de calificare la Euro 2020. Partida este una de totul sau nimic pentru tricolori, ținând cont de faptul că după primele două meciuri avem un trei puncte. Tricolorii au început deja pregătirea pentru dubla cu Norvegia și Malta.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alexandru Chipciu consideră că România trebuie neapărat să se impună în Norvegia pentru a nu ieși din cursa pentru calificarea la turneul final la care și Bucureștiul va găzdui partide. Mijlocașul este însă conștient de dificultatea partidei și crede că nici ”Generația de Aur” nu ar fi avut un meci ușor la Oslo. Chipciu recunoaște că naționala nu traversează o cea mai bună perioadă.
”Într-adevar o înfrângere ne va scoate din calcule pentru calificare, un egal ne-ar menține acolo. Dacă pierdem se termină totul, dar noi vrem să câștigăm acolo. În Norvegia va fi un meci greu, indiferent de conditiile pe care le ai la echipa națională.
Cred că și dacă era ”Generația de Aur” avea un meci greu în Norvegia sau cu Suedia, dar mai ales acum, când nu suntem... naționala României nu este în cea mai bună perioada a sa, nu are gloria de altă dată. Noi vom face tot ce putem ca să câștigăm acolo”, a spus Chipciu, la sosirea în țară.
Partida Norvegia – România se va juca vineri, 7 iunie, la Oslo, pe Ullevaal Stadion, cu începere de la 21:45, ora României. Patru zile mai târziu, luni, 10 iunie, la Attard, pe National Stadium Ta’Qali, de la 21:45, ora României, tricolorii vor întâlni reprezentativa Maltei.
Alexandru Chipciu este încrezător în viitorul echipei naționale
Ajuns la vârsta de 30 de ani, Chipciu este unul dintre jucătorii experimentați din lotul lui Cosmin Contra. Acesta este încrezător în viitorul echipei naționale și a fost impresionat de evoluția jucătorilor de la U 21.
”Pare ciudat să par cu experiență acum, pentru că mi se pare că au trecut anii foarte repede. Într-adevăr sunt niște tineri care au mare viitor și au demonstrat lucrul ăsta la U 21 și la echipele de club unde au jucat.
Cred că în viitor naționala României va fi mai puternică dacă ei vor continua pe drumul pe care au început și o vor ține tot așa, cazul Răzvan Marin, Ianis Hagi, Dennis Man, Coman de la Steaua sau jucătorii tineri. Naționala României poate crește și îmi doresc lucrul acesta”, a mai spus Chipciu.
Lotul României pentru duelurile cu Norvegia şi Malta
Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)
Fundași: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toșca (PAOK, 15/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)
Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 4/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 31/10), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3), George Pușcaș (Palermo, 6/2)
Programul României în preliminariile Euro 2020
- 23 martie 2019: Malta – Feroe 2-1, Suedia – România 2-1, Spania – Norvegia 2-1
- 26 martie 2019: Malta – Spania 0-2, Norvegia – Suedia 3-3, România – Feroe 4-1 (ora 21:45)
- 7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)
- 10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
- 5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
- 8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
- 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
- 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
- 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
- 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)
Etichete: romania , alexandru chipciu , echipa nationala , euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...