Video ”Dacă el e `bad boy`, eu ce sunt?” Gabi Tamaș a auzit ce se spune despre un ”tricolor” și a reacționat
articol scris de Digi Sport12.09.2024, 13:39
Naționala României a câștigat primele două meciuri cu Mircea Lucescu (79 de ani) pe bancă. ”Tricolorii” s-au impus cu 3-0 în Kosovo și au învins Lituania cu 3-1 în Ghencea, în Liga Națiunilor.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Odată cu revenirea lui ”Il Luce” la cârma primei reprezentative, s-a întors și Alexandru Mitriță (29 de ani), ignorat de Edi Iordănescu, în lotul României. Starul Universității Craiova a marcat un gol în partida cu Lituania, la finalul căreia i-a mulțumit lui Lucescu pentru încrederea pe care i-a acordat-o.
Gabi Tamaș, despre Alexandru Mitriță: ”Pe mine m-aţi făcut `bad doy` pentru un termopan. El chiar nu a făcut nimic”
S-a spus că fostul selecționer a hotărât să nu mai apeleze la serviciile lui Mitriță pentru că atacantul lateral ar fi creat probleme la antrenamentele naționalei. Fostul internațional Gabi Tamaș (40 de ani), recunoscut pentru viața extrasportivă tumultoasă pe care a avut-o, a glumit pe seama discuțiilor în care Alexandru Mitriță era caracterizat drept un ”bad boy”.
”Mă bucur că a venit la naţională, mă bucur că a înscris, să-i mulţumească lui Alibec că i-a dat pasă. Assist-ul contează. El e `bad boy` (n.r.- băiat rău)? Şi eu ce sunt?
Cum adică? Eu am spart un termopan, el ce a făcut? Pe mine m-aţi făcut `bad doy` pentru un termopan. El chiar nu a făcut nimic. Eticheta asta o puneţi voi”, a declarat Gabi Tamaș, la Victory Cup.
"Mândrie, fericire, asta înseamnă pentru mine golul. Sunt foarte bucuros că am revenit, dar cel mai important e că am câștigat. Trebuia să îl răsplătesc cu ceva (n.r.- pe Mircea Lucescu), îi mulțumesc că a avut încredere în mine, chiar dacă în ultima perioadă s-au vorbit multe chestii negative despre mine. Dânsul a avut încredere în mine, e o onoare să lucrăm împreună", a spus Mitriță, după meciul România - Lituania.
Gabi Tamaș: ”Soția mea a început să plângă”
Galerie Foto
Trecut prin marile campionate ale Europei și om de bază la naționala României timp de mai mulți ani, Tamaș a fost catalogat de foarte multă lume drept un fotbalist rebel din cauza vieții extrasportive zbuciumate și chiar a stat după gratii în Israel, însă în tot acest timp alături de el a fost Ioana, soția sa. Cei doi au împreună un copil.
În cadrul conferinței de presă în care a spus că agață ghetele în cui, Gabi Tamaș a dezvăluit cum a reacționat partenera sa în momentul în care i-a zis că se retrage din fotbal. ”A început să plângă, vă dați seama. Sunt o grămadă de ani...”, a spus Tamaș.
Gabi Tamaș are peste 190 de meciuri în Liga 1. A jucat pentru echipele FC Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Brom, CFR Cluj, Doncaster Rovers, Watford, FCSB, Cardiff, Hapoel Haifa, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj, FC Voluntari, Petrolul și Concordia Chiajna.
Etichete: gabi tamas , alexandru mitrita , mitrita nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tragedie aviatică în Coreea de Sud. Un avion cu 181 de oameni la bord, pasageri și membri ai...