Cum arată clasamentul în grupa României, după primele două meciuri! Pentru ”tricolori” urmează primul test ”real”
articol scris de Digi Sport29.03.2023, 01:01
România s-a impus cu 2-1 pe Arena Națională în fața reprezentativei din Belarus, în etapa a doua a preliminariilor pentru EURO 2024, însă nu a fost de ajuns pentru ”tricolori” ca să preia șefia Grupei I.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Stanciu și Burcă au înscris pentru al doilea succes al României în calificările pentru Campionatul European din 2024. Morozov a punctat pentru Belarus. Cu maximum de puncte după două jocuri, elevii lui Edi Iordănescu ocupă poziția a doua în clasamentul Grupei I, la egalitate cu liderul Elveția, dar cu un golaveraj inferior, 4-1, față de 8-0.
- În prima partidă, România s-a impus în Andorra, scor 2-0.
Galerie Foto
România, pe locul doi în Grupa I din preliminariile EURO 2024, după două meciuri
Elvețienii s-au distrat și cu Israelul pe teren propriu, 3-0, după ce în prima rundă s-au impus fără drept de apel în compania Belarusului, 5-0. Marea surpriză a etapei s-a produs la Priștina, unde Kosovo nu a reușit să o învingă pe modesta Andorra. Scorul final a fost 1-1.
- Pentru România urmează primul test important din această campanie, pe 16 iunie, în Kosovo.
Chiar dacă s-a făcut de râs în fața Andorrei, Kosovo ocupă locul trei, cu două puncte, și rămâne una dintre contracandidatele ”tricolorilor” în cursa pentru calificarea la EURO 2024. Andorra se află pe poziția a patra, cu un punct, la egalitate cu Israel, iar Belarus e ”cenușăreasa” grupei, fără niciun punct.
Echipele sunt împărţite în zece grupe în preliminarii, primele două clasate urmând să obțină biletele pentru turneul final, găzduit de Germania, care este calificată din oficiu.
Formațiile care au câştigat grupele lor de Liga Naţiunilor (Olanda, Croaţia, Spania, Italia, Israel, Bosnia, Serbia, Scoţia, Georgia, Grecia, Turcia şi Kazahstan) au garantat un loc în play-off-ul pentru ultimele trei bilete la turneul final dacă nu încheie grupa lor din preliminariile EURO 2024 în primele două locuri.
VIDEO Rezumat România - Belarus 2-1
Clasamentul Grupei I, după primele două jocuri
Lotul României pentru meciurile cu Andorra și Belarus
PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 4/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 21/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 5/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 17/1), Marius Ștefănescu (Sepsi, 2/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 3/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 10/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 10/0), Darius Olaru (FCSB, 10/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 7/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 2/0), Dennis Man (Parma | Italia, 18/6), Octavian Popescu (FCSB, 7/0);
ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 16/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 29/3), Louis Munteanu (Farul, 0/0).
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: romania belarus , clasament romania , preliminarii euro 2024 , clasament grupa i
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...