Contra are încredere totală în Daum: "E un antrenor extraordinar". Ce spune de Stanciu
04.09.2016, 12:11Suporterii români aşteaptă nerăbdători să vadă faţa primei reprezentative sub Daum, tehnician care deja a impresionat prin seriozitatea sa, este de părere Cosmin Contra. Fostul internaţional român a declarat în direct la Digi Sport Matinal că reprezentativa României pare să meargă pe drumul cel bun odată cu sosirea noului selecţioner, iar fotbaliştii vor alcătui o o formaţie pe "tip german", departe de ce eram obişnuiţi în era lui Gheorghe Hagi sau Adrian Ilie.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Dincolo de valoarea adversarilor, tricolorii vor avea de înfruntat și suprafața de joc, una care nu este demnă pentru un stadion modern, cum este cel din Cluj-Napoca. Cu o zi înaintea partidei, gazonul se prezenta deplorabil. Multe părți în care apa băltea, după cum se poate observa și din imaginile de mai jos.
“Va conta foarte mult starea gazonului. Cine se va adapta mai repede va avea câştig de cauză. E clar că Muntenegru nu mai e o echipă la început de drum. E o formaţie solidă, tipică pentru spaţiul ex-iugoslav. Sunt jucători care evoluează la nivel înalt, astfel că nu va fi uşor”, spune “Guriţă”.
Pentru primul meci pe banca selecţionatei României, Christoph Daum a pregătit o serie de modificări. Inovațiile germanului merg de la modificarea sistemului de joc până la promovarea în primul 11 a unor jucători care nu obișnuiau să facă parte din planurile foștilor selecționeri.
“Sunt toate premisele să vedem o echipă a României mai agresivă. Vom arăta ca o formaţie pe "tip german", cu o agresivitate bună, cu disponibilitate de efort şi cu fotbalişti care bagă piciorul la minge. Avem probleme cu jucătorii care să facă diferenţa în momentele cheie ale partidelor. În ultimii ani ne-am obişnuit aşa, să ne bazăm pe forţa grupului. Nu mai avem fotbalişti ca Hagi sau Adrian Ilie, care să ia acţiuni pe cont propriu. Dar mie îmi place spiritul echipei, iar odată cu venirea lui Daum lucrurile cred că vor merge pe drumul cel bun. Cred că vom vedea o formaţie a României care să atace”, a mai spus fostul internaţional român.
Cosmin Contra a lăudat şi jocul fostului mijlocaş în vârstă de 23 de ani care a părăsit-o pe Steaua pentru Anderlecht. “Nicolae Stanciu are sclipiri, a crescut mult în ultimul an. Sper ca el să fie mai constant, iar Daum cred că are suficientă experienţă încât să îl facă jucătorul decisiv. Are sclipiri, e capabil de ultima pasă, rămâne de văzut cum va reuşi selecţionerul să scoată la iveală aceste calităţi. Daum e un antrenor extraordinar, îmi doresc să transfere tot ce ştie către naţională. Din punct de vedere defensiv suntem printre cele mai bune echipe din Europa, însă ofensiv suntem la coadă. Aici trebuie să lucreze”, a conchis fostul internaţional român.
Etichete: hagi , romania , nationala , muntenegru , contra , adrian ilie , daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...