Video Conducerea FRF a fost mulțumită de Rădoi, deși a ratat obiectivul. Argumentele lui Burleanu
articol scris de Digi Sport14.12.2021, 18:06
Naționala României nu a reușit să obțină calificarea în play-off-ul pentru Cupa Mondială din 2022, iar selecționerul Mirel Rădoi (40 de ani) a decis să plece, deși FRF a dorit prelungirea contractului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mirel Rădoi a refuzat oferta FRF
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a prezentat argumentele pentru care Rădoi a primit o nouă ofertă, propunere care a fost refuzată de către antrenor.
La ora actuală, Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, este singura variantă luată în calcul pentru funcția de selecționer al naționalei României, dar negocierile n-au fost încheiate.
"Contractul cu Mirel Rădoi s-a încheiat la termen, pe 30 noiembrie 2021. În ultima perioadă, au fost patru întâlniri, între mine, directorul tehnic și Mirel Rădoi, pentru a discuta în ce formă putem să continuăm acest contract. În urma acestor întâlniri, decizia lui Mirel Rădoi a fost aceeași pe care a comunicat-o în spațiul public, de a nu mai continua alături de “tricolori”.
Aș putea spune că, deși nu ne-am îndeplinit obiectivul principal, Mirel Rădoi se bucură de toată aprecierea noastră. Pentru performanțele naționalei de tineret din 2019, pentru calificarea la Jocurile Olimpice, după 57 de ani, dar și pentru coeziunea grupului la nivelul primei reprezentative, în jurul unei idei de joc care ne dă încredere pentru campaniile următoare", a spus Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Mirel Rădoi, 20 de meciuri pe banca echipei naționale
Mirel Rădoi și-a început mandatul în septembrie 2020, cu o remiză cu Irlanda de Nord, 1-1, în Liga Națiunilor, și l-a încheiat pe 14 noiembrie, cu 2-0 în Liechtenstein.
Cu Mirel Rădoi selecționer, România a avut 19 meciuri jucate și unul cu Norvegia, câștigat la masa verde. Per total, prima reprezentativă a înregistrat opt victorii, patru remize și opt înfrângeri.
Etichete: frf , echipa nationala , selectioner , mirel radoi , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...