Exclusiv Concluzia lui Gică Craioveanu, după ce Edi Iordănescu l-a titularizat pe George Pușcaș la România - Kosovo
articol scris de Digi Sport14.09.2023, 08:37
România a câștigat meciul cu selecționata din Kosovo, scor 2-0, din cadrul Grupei I a preliminariilor EURO 2024.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Tricolorii” ocupă a doua poziție în Grupa I, cu 12 puncte, la două puncte în urma Elveției.
Gică Craioveanu: ”Îi este frică de responsabilitate!”
Gică Craioveanu a mărturisit că a fost surprins de titularizarea lui George Pușcaș la meciul cu Kosovo, iar fostul mare fotbalist crede că prestația atacantului de la Genoa a fost una modestă.
Craioveanu susține că Denis Alibec sau chiar Daniel Bîrligea ar fi fost mai potriviți să înceapă titulari, mai ales că, în opinia sa, Pușcaș este un fotbalist greo, care nu este bun la jocul combinativ.
”Eu îl văd pe Pușcaș un jucător mai mult de contraatac, un jucător care nu își are locul la meciurile unde trebuie să ai o echipă combinativă, care pasează. Nu l-am văzut bun la un-doi-uri, nu l-am văzut să elimine din joc un adversar.
Este un tip greoi, el vrea, își dorește, aleargă foarte mult, se bate, dar nu a ținut de minge, nu a dat posibilitatea celor din linia a doua să ajungă cu opțiuni. Nimic, nimic! El a avut o fază pe care am discutat-o cu niște băieți.
E o fază în care Nicușor Bancu ajunge la linia de fund și centrează, el stă în spatele portarului. Tu trebuie să ataci mingea, să te duci la colțul scurt, pentru că știind că esti singurul vârf, tu trebuie să mergi la prima bară, știi că vine Ianis, știi că vine Stanciu, știi că vin jucătorii din linia a doua. Tu trebuie să ataci prima bară.
El nu o atacă, pare că îi este frică de această responsabilitate. Eu nu-l vedeam jucând ieri pentru că Alibec a marcat totuși. Alibec, la jocul României, aduce un plus față de Pușcaș. Credeam că mai degraba va juca Bîrligea decât Pușcaș”, a declarat Gică Craioveanu la emisiunea Liga Digi Sport.
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA 0-0, Belarus – Israel 1-2, Andorra – Elveția 1-2
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA 2-2, Belarus – Kosovo 2-1, Israel – Andorra 2-1
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus 0-0
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel 1-1, Kosovo – Elveția 2-2
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo 2-0, Israel – Belarus 1-0, Elveția – Andorra 3-0
Lotul României pentru meciul cu Kosovo
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 24/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2)
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 13/0), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 31/4), Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 62/13), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Florinel Coman (FCSB, 9/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4)
ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 38/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)
Etichete: romania , echipa nationala , kosovo , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...