Cine e femeia din spatele lui Nicolae Stanciu. ”Are educație și provine dintr-o familie frumoasă”
articol scris de Digi Sport25.11.2023, 11:38
Nicolae Stanciu (30 de ani), noul lider al echipei naționale, a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști din naționala României în campania de calificare la EURO 2024. La succesul său a contribuit și soția sa Andreea, cea care i-a asigurat liniștea de care are nevoie un sportiv pentru a face performanță.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Căpitanul primei reprezentative a făcut un pas, considerat ciudat la un moment dat, în cariera sa și după o experiență în China, la Three Towns, a ajuns la FC Damac, în Arabia Saudită. Randamentul jucătorului nu a avut de suferit, astfel că Stanciu a ajuns numărul unu și la națională. Un rol determinant în viața jucătorului l-a avut și-l are soția sa, Andreea.
Galerie Foto
”Am fost supărată pe Andreea. Mi se părea că-i ia prea mult timp din performanță”
Anamaria Prodan, agentul lui Stanciu, a oferit detalii neștiute din viața privată a familiei Stanciu. A spus de ce la început a fost supărată pe Andreea Stanciu, dar și cum și de ce și-a schimbat percepția despre ea.
”Stanciu e un om minunat, un familist cum puțini se nasc. Își divinizează familia, soția și copiii. Este un băiat care a avut o relație minunată cu soția lui și înainte. Ei sunt de mulți ani împreună.
El așa a fost educat și așa este și familia lui, pentru acest fapt el e astăzi e numărul 1 din toate timpurile. Eu am fost și la nunta lor. La început am fost supărată pe Andreea, soția lui, mi se părea că îi ia mult prea mult timp din performanță. El era atât de îndrăgostit încât pleca după antrenamente la Alba cu mașina și se întorcea imediat.
Se ducea să o vadă și se întorcea. Am fost supărată și am hotărât cumva ca ea să vină și să stea cu el în București. Doar că ea avea facultate și niciodată nu a vrut să renunțe la facultate. Atunci am înțeles ce fel de fată este ea”, a spus Anamaria Prodan, pentru fanatik.ro.
”Andreea nu era o femeie antrenată prin oraș”
Anamaria Prodan a mai precizat că Stanciu se poate considera un om norocos pentru că are lângă el o fată precum Andreea.
”Ce relație frumoasă au, ce relație frumoasă au și cât de bine se înțeleg familiile între ele. Și într-adevăr, în momentul în care a terminat facultatea, a venit lângă el și l-a ajutat să devină bărbatul și familistul care este astăzi.
În general o femeie te ridică sau te coboară. Când femeia are educație și provine dintr-o familie frumoasă și a făcut ceva în viața asta, este cu siguranță un plus. Andreea nu era o femeie antrenată prin oraș. Ea nu era o femeie trecută pe la toți fotbaliștii, ea nu făcea parte din damele Bucureștiului.
Era o fată crescută într-o familie superbă. O fată care a făcut o facultate nu pe scări, ci pe băncile școlii. Andreea e o fată care și-a dorit enorm ca el să fie liniștit, să facă performanță, iar ea să aibă o meserie în mână”, a mai spus Anamaria Prodan.
Nicolae și Andreea au împreună două fetițe, pe Masha Ecaterina, născută în noiembrie 2020, la Praga, pe vremea când fotbalistul evolua pentru Slavia Praga, și pe Zoe Carolina, născută în iunie 2022, pe când Stanciu era la Wuhan. Cei doi au sărbătorit, în luna iunie, 4 ani de căsătorie.
Etichete: anamaria prodan , nicolae stanciu , andreea stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...