Foto Cum arată piciorul lui Mihai Lixandru! Fotbalistul FCSB-ului a primit primul verdict. Cine i-ar putea lua locul la națională
articol scris de Digi Sport01.09.2024, 23:40
Mihai Lixandru (23 de ani) s-a accidentat în meciul FCSB - UTA Arad 2-0 și e în pericol să rateze prezența la naționala României.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După o perioadă în care a fost criticat dur de Gigi Becali, Lixandru nu doar că și-a recâștigat locul în primul 11 al FCSB-ului, ci a fost și căpitanul echipei la duelul cu ”Bătrâna Doamnă”. Mijlocașul a fost convocat în premieră la prima reprezentativă, iar selecționerul Mircea Lucescu îl aștepta în cursul zilei de luni în cantonamentul naționalei.
Mihai Lixandru, după accidentarea din meciul FCSB - UTA Arad: ”E o mică entorsă”
Mihai Lixandru a ieșit de pe teren sprijinit de doi oameni din staff-ul roș-albaștrilor, pentru că nici nu putea păși singur. Fotbalistul a apărut cu piciorul imobilizat la flash-interviu, însă a transmis că, din punctul său de vedere, se va putea alătura lotului pregătit de ”Il Luce”.
Lixandru va efectua însă câteva controale medicale în urma cărora se va decide dacă va fi apt sau nu pentru echipa națională.
”Mi-a fugit glezna. Doctorul s-a uitat, nu e ceva grav. E o mică entorsă, voi merge acolo, mă așteaptă doctorul naționalei și vom vedea. Îmi doresc foarte mult să fiu ok, dar nu depinde doar de mine. Eu mă simt bine și cred că voi putea merge.
Primul lucru la care m-am gândit a fost naționala. Până acum, 5 ani nu am avut nicio accidentare și acum mi-a fugit glezna. A fost un clinci, am călcat pe piciorul adversarului, așa a fost să fie”, a spus Mihai Lixandru.
Dacă în cele din urmă Lixandru nu va putea merge la națională, aproape sigur locul său va fi luat de Constantin Grameni (21 de ani), mijlocașul Farului, jucător aflat în lotul lărgit, alături de Răzvan Sava, Marius Corbu și Louis Munteanu.
- Citește și: Ianis Hagi, apariție surprinzătoare la primul antrenament al României sub comanda lui Mircea Lucescu
VIDEO Momentul în care Mihai Lixandru a părăsit terenul în meciul FCSB - UTA
Lotul României pentru dubla cu Kosovo și Lituania din Liga Națiunilor
- PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 25/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova (0/0);
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 21/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 31/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 21/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Iulian CRISTEA (Universitatea Cluj, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 39/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6);
- MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 28/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 74/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 59/5), Marius MARIN (Pisa | Italia, 22/0), Darius OLARU (FCSB, 20/0), Mihai LIXANDRU (FCSB, 0/0) ???, Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 39/5), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 24/4), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 17/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova | 18/3);
- ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 15/3), George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 44/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 39/5).
Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:
- Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45: Kosovo – România
- Luni, 9 septembrie 2024, 21:45: România – Lituania
- Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – România
- Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – România
- Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: România – Kosovo
- Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: România – Cipru
Etichete: lot romania , romania liga natiunilor , mihai lixandru , constantin grameni , accidentare lixandru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...