Chiricheș a transmis ultimul mesaj al lui Daum în vestiarul naționalei. "Obiectivul este EURO 2020"
09.10.2017, 00:35VIDEO Danemarca - România 1-1. Vlad Chiricheș a fost primul jucător al României care a criticat aspectul naționalei sub comanda lui Daum și a cerut luarea unor măsuri, chiar după o victorie (1-0 cu Armenia VIDEO). Acum, după o campanie de calificare ratată pentru Cupa Mondială, încheiată cu schimbări dătătoare de speranțe, căpitanul tricolorilor privește cu mult optimism spre Campionatul European din 2020.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vlad Chiricheș a fost cel pe care Christoph Daum l-a rugat să le transmită un mesaj celorlalți jucători ai României, atunci când a plecat de pe banca naționalei. Acum, fundașul central nu se așteaptă să primească vreun semn din partea fostului selecționer. "Când a plecat, mi-a transmis mie ce să le spun băieților, să le transmit mesaj de bine și atât",a precizat jucătorul lui Napoli, la finalul meciului Danemarca - România.
În acel moment, calificarea era deja pierdută și Cosmin Contra a devenit selecționerul României, care a terminat preliminariile Cupei Mondiale din 2018 cu o victorie acasă cu Kazahstan (3-1 VIDEO) și un egal în Danemarca (1-1 VIDEO). Anul viitor încep preliminariile pentru Campionatul European din 2020, iar obiectivul este să ne calificăm pentru a doua oară consecutiv la un turneu final continental, după cel din 2016.
"Cred că am reușit un joc bun, suntem fericiți că am reușit și un rezultat bun, un rezultat muncit. Am arătat spirit de sacrificiu, motivație, un spirit nou. Sperăm să continuăm pe acest drum. E mare dezamăgirea că nu am reușit să mergem la un Campionat Mondial, dar cred că începe o nouă etapă la echipa națională și trebuie să continuăm pe acest drum. Obiectivul este să mergem la EURO 2020 și trebuie să obținem asta", a declarat Vlad Chiricheș.
"Nu a fost să fie, e greu să spun acum ce nu a mers. Cred că nu am început campania extraordinar, poate dacă am fi bătut Muntenegru acasă, am fi avut alt moral. Acum trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut de acum încolo", a mai spus fundașul central.
Chiricheș așteaptă acum venirea lui Adrian Mutu la Federația Română de Fotbal, după înțelegerea acestuia cu președintele Răzvan Burleanu. De marți, "Briliantul" își va începe munca la Casa Fotbalului.
"E foarte bine. La fel cum e și selecționerul, este un om care știe ce înseamnă echipa națională", a spus Vlad Chiricheș.
Etichete: romania nationala , chiriches nationala , danemarca romania , romania daum , video danemarca - romania 1-1 , video danemarca - romania 1-1 digi sport , video danemarca - romania 1-1 preliminarii , video danemarca - romania 1-1 preliminarii cm 2018 , video danemarca - romania 1-1 cm 2018 digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...