Video Chiricheş a încercat să marcheze un gol antologic, dar a sfârşit prin a fi vinovat la golul lui Jovetic
04.09.2017, 23:43Meciul de la Podgorica, dintre Muntenegru şi România, nu a strălucit din punct de vedere al spectacolului. Dar Vlad Chiricheş şi Fatos Beciraj au încercat să facă partida mai interesantă, prin două execuţii pretenţioase.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În cele din urmă, românul a terminat partida purtând pe umeri povara de a fi greşit la golul prin care "tricolorii" au pierdut, scor 0-1, şi au fost eliminaţi matematic din cursa pentru Cupa Mondială din 2018.
Mai întâi, în minutul 13, căpitanul "tricolorilor" a observat că Danijel Petkovic era puţin ieşit din poartă şi a vrut să-l surprindă cu un şut de dincolo de mijlocul terenului. Mingea trimisă de fundaşul lui Napoli nu a avut nici forţa necesară, nici nu a fost suficient de bine plasată pentru a-l depăşi pe goalkeeperul muntenegrean.
VIDEO: Şutul de la mare distanţă al lui Chiricheş
Cu un minut înainte de pauză, a fost rândul lui Beciraj să aibă o tentativă de a marca un gol antologic. Atacantul celor de la Dinamo Moscova a primit o minge la aproximativ 40 de metri şi a tras fără să stea pe gânduri, dar execuţia a fost defectuoasă, iar balonul a trecut departe de poarta lui Ciprian Tătăruşanu.
VIDEO: Execuţia dificilă încercată de Beciraj
Din păcate pentru el, Vlad Chiricheş a sfârşit prin a fi protagonist în meciul cu Muntenegru, însă unul negativ. Apărătorul de 27 de ani are pe conştiinţă unicul gol al întâlnirii, marcat de Stevan Jovetic în minutul 75. Fostul stelist a pierdut uşor duelul aerian cu proaspătul jucător al lui AS Monaco, iar Tătăruşanu nu a putut interveni.
VIDEO: Golul marcat de Jovetic
Etichete: video , vlad chiriches , cm 2018 , stevan jovetic , preliminarii cm 2018 , cupa mondiala 2018 , fatos beciraj , muntenegru-romania 1-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...