Ce scrie presa internațională după golul lui Ianis Hagi contra Germaniei: "Acțiune extraordinară, superb, șoc la Hamburg!"
articol scris de Digi Sport08.10.2021, 22:23
Ianis Hagi a reușit un gol fantastic pentru România în meciul cu Germania, disputat la Hamburg, în grupa J din preliminariile CM 2022.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Ce scrie presa internațională după golul lui Ianis Hagi contra Germaniei: "Acțiune extraordinară, superb, șoc la Hamburg!"
În minutul 9 al jocului, Ianis a pătruns în flancul drept, unde a fost întâmpinat de Thilo Kehrer și Antonio Rudiger, a controlat mingea cu piciorul drept, a trecut printre cei doi, iar apoi a șutat splendid cu stângul, lăsându-l fără replică pe Marc-Andre ter Stegen, goalkeeper-ul legitimat la FC Barcelona.
Galerie Foto
"După un contraatac al oaspeților pe flancul drept, Ianis Hagi, cu tehnica sa excelentă, a trecut de Rudiger, iar apoi a tras pe centru de la 15 metri, cu piciorul stâng. O acțiune extraordinară!", au scris germanii de la Bild.
"Hagi are prea mult spațiu la dispoziție în colțul din dreapta al careului, iar apoi Rudiger ezită să îl atace. Fundașului îi este trimisă mingea printre picioare, Kehrer și Goretzka ajung prea târziu, iar Hagi trimite în plasă. Intolerabil", a scris și publicația germană Kicker.
"Se pregătește un șoc la Hamburg? Ianis Hagi o aduce pe România în avantaj contra Germaniei. I-a trecut mingea printre picioare lui Antonio Rudiger, apoi a înțepat mingea în poarta lui Marc-Andre ter Stegen. Golul a venit la doar un minut după ce VAR-ul i-a anulat un penalty Germaniei", a fost reacția BBC.
"Un nume familiar pentru români! Încă un Hagi marchează pentru România. Ianis Hagi, cu o acțiune individuală superbă contra Germaniei", a scris CBS Sports, pe Twitter.
"Incredibilul gol pentru Ianis Hagi, după o fază individuală, i-a oferit României un avantaj rapid contra Germaniei", au scris cei de la 90min.
A fost reușita de 1-0 pentru România, iar germanii au încasat primul gol în mandatul lui Hansi Flick. Anterior, nemții s-au distrat cu Liechtenstein (2-0), Armenia (6-0) și Islanda (4-0).
Pentru Ianis Hagi este al doilea gol reușit în tricoul naționalei de seniori a României, după 21 de meciuri.
Etichete: romania , germania , ianis hagi , hamburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...