Ce salariu a cerut Boloni pentru a prelua naționala României și cât i-a oferit FRF. "Eu am lucrat cu Ronaldo și Quaresma"
articol scris de Digi Sport26.01.2022, 15:11
Ladislau Boloni a declarat, într-o conferinţă de presă, că în negocierile cu Federaţia Română de Fotbal pentru preluarea conducerii echipei naţionale a solicitat ca salariul său să fie mai aproape de cel al fostului selecţioner Christoph Daum, decât de cel al lui Mirel Rădoi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FRF i-a oferit lui Boloni 300.000 de euro pe an, antrenorul solicitase 500.000
"Pretenţia mea pe partea financiară a fost ca recompensa selecţionerului ce mă consider să fie mai aproape de recompensa primită de Daum decât cea primită de Mirel Rădoi. La salariu mă refer. Daum, cu tot respectul meu, nu ştiu unde a obţinut rezultate deosebite. Dar atunci eu am curajul să spun îmi permit să cer minimum recompensa lui. Eu am şi spus să facem în aşa fel încât salariul meu să fie mai aproape de cel al lui Daum decât de cel al lui Mirel. Şi nu am absolut nimic cu Mirel. Se spune că şcoala de antrenor din fotbalul românesc e foarte bine pusă la punct. Foarte bine. Atunci de ce antrenorii români de ce au jumătatea salariului primit de cei străini? De ce? Iar eu am făcut un compromis mai mult de 60 şi ceva la sută pentru a accepta propunerea FRF. Deci nu partea financiară a fost problema esenţială", a declarat Ladislau Boloni.
Christoph Daum a avut un salariu de 540.000 de euro pe an la naționala României. Mirel Rădoi, în schimb, a fost remunerat cu 250.000 de euro pe an.
FRF i-a oferit lui Ladislau Boloni 300.000 de euro pe an, iar tehnicianul de 68 de ani a solicitat un salariu de jumătate de milion de euro pe an.
"Da, nu am fost de acord (n.r. - cu ce a propus FRF), dar nu a fost o problemă pentru mine. Da, Boloni la un moment dat poate avea pretenţii, dar repet că partea financiară nu a fost o piedică. Dacă se oprea contractul după Liga Naţiunilor nu exista nicio recompensă financiară. Deci după 5 luni puteam fi demis şi fără recompensă. Ceea ce m-a deranjat deosebit de mult. Citez din ce mi s-a spus: 'Un antrenor care pierde nu-l putem ţine, pentru că avem alte obiective'... Păi atunci de ce dracu mă cauţi pe mine? Deci acest tratament pe mine m-a deranjat. Apoi am zis eu că sunt de acord, dar să fie tratament egal. Adică indiferent dacă noi câştigăm sau nu grupa Ligii Naţiunilor, ai dreptul să mă demiţi, dar să am şi eu libertatea să plec. Dar acest lucru, bineînţeles, nu a fost acceptat", a mai afirmat Boloni.
Ladislau Boloni: "Am lucrat cu Ronaldo, cu Quaresma, nu cu Gheorghe"
Tehnicianul susţine că este îndreptăţit să aibă pretenţii financiare şi să pună anumite condiţii având în vedere cariera sa.
"Se spune că alţi antrenori au acceptat lucrurile cu care Boloni nu a fost de acord, de ce oare? Eu nu încep prea des discuţiile cu 'eu'... dar de data asta am s-o fac. Cu tot respectul faţă de foarte mulţi antrenori români, eu, Ladislau, Laszlo sau Loţi Boloni, cum vreţi, am fost cel care a luat pentru prima oară în fotbalul românesc tricoul cu numărul 100 al echipei naţionale. Eu am avut şansa să iau cu colegii mei dragi Cupa Campionilor Europeni şi să o aduc la Otopeni să o arăt oamenilor. Merg mai departe... de eu îndrăznesc să cer altceva? Pentru că iarăşi eu l-am ajutat pe Petr Cech, am făcut antrenamente speciale cu Raphael Varane, cu Mangala, cel mai scump fundaş din lume timp de 5 ani... cu mine Alexander Frei a devenit golgheterul Franţei, am lucrat cu Yoann Gourcuff, cu Fellaini, cu Witsel... cu ăştia am lucrat eu. Nu cu Bela, Gheorghe sau mai ştiu eu cine, că nu vreau să jignesc pe cineva. Deci am lucrat cu Ronaldo, cu Quaresma, Hugo Viana, dar şi cu români, cu Rădoi sau Marius Niculae. Pe care i-am luat, i-am scuturat şi mi-au oferit recompense. Deci eu în trei ţări diferite am fost numit antrenorul anului, eu am câştigat campionate în fotbalul occidental, şi cupe şi supercupe. Timp de 25 de ani am lucrat în fotbalul occidental. Şi atunci Boloni poate să spună că doreşte un anumit lucru", a explicat acesta.
Boloni a menţionat că preşedintele Răzvan Burleanu i-a spus că îl doreşte ca selecţioner, dar contractul pe care i l-a propus nu i-a transmis acest lucru.
"În contractul propus obiectivul principal era calificarea la Campionatul European din 2024, un obiectiv care mă interesa deosebit de mult. Ar fi fost ultimul tricou cu tricolor pentru mine. Dar mi-am dat seama că obiectivul principal vine pe plan secundar... a fost un obiectiv intermediar, Liga Naţiunilor, pe care eu l-am considerat o piedică pentru continuarea muncii. Acest lucru tot revenea în discuţii şi m-a pus foarte mult pe gânduri. Simţeam că oamenii mă doresc, dar apoi aceeaşi propoziţie se formula cu semnul întrebării la sfârşit. Oamenii mă doresc? În discuţiile cu domnul Burleanu, un tânăr educat, simţeam că mă doreşte. Dar ceea ce reieşea (n.r. - din contract) pe urmă nu acoperea cuvintele sale. Pentru că dacă mă vrei cu adevărat mă laşi să muncesc. Dar tot timpul apăreau aceleaşi piedici. Şi mi s-a înfiripat la un moment dat şi mie ideea că oare într-adevăr mă doresc? Răspunsul lor a fost: 'Da, sigur'. Dar contractul îmi spunea total altceva", a precizat Ladislau Boloni.
Etichete: romania , ladislau boloni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...