Ce o așteaptă pe România la Reykjavik. Islandezii, avertisment pentru ”tricolori”: ”Ne-am apărat ca regii”
articol scris de Digi Sport06.09.2020, 12:46
Islanda, adversarul României din semifinalele barajului pentru EURO, a pierdut, scor 0-1, cu Anglia în Liga Națiunilor, după un gol marcat de Raheem Sterling în prelungiri, din penalty.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Victor Palsson, integralist în partida cu Anglia, consideră că Islanda nu merita să fie învinsă, realizând un joc defensiv aproape perfect, ceea ce poate fi și un avertisment pentru naționala României, care s-ar putea lovi de același ”zid” din apărare și în meciul din octombrie de la Reykjavik.
Islanda, avertisment pentru ”tricolori”
”Le-am făcut misiunea foarte grea, nu le-am oferit decât foarte puține șanse să marcheze. Ne-am apărat ca regii, am jucat cu mult sânge rece.
Totuși, în ciuda acestei prestații, a venit drama din final. Au avut penalty, au marcat, apoi am avut și noi (n.r. Islanda a ratat penalty în minutul 90+3) și, din păcate, nu am reușit să transformăm”, a transmis Victor Pallson, fotbalistul lui Darmstadt, după meciul cu Anglia.
Erik Hamren, selecționerul Islandei, a transmis, de asemenea, că echipa sa a făcut un joc foarte bun, iar înfrângerea cu Anglia nu a fost meritată.
”Sunt decepționat, e una dintre cele mai dureroase înfrângeri din cariera mea de antrenor. Am jucat foarte bine, ne-am apărat compact.
Sunt mândru de ceea ce au făcut jucătorii mei, au respectat cu strictețe ceea ce am pregătit în această săptămână la antrenamente”, a declarat selecționerul Erik Hamren.
Până la meciul direct, din 8 octombrie, Islanda va mai juca în Belgia, în etapa a doua a Ligii Națiunilor, în timp ce naționala României va întâlni Austria, la Klagenfurt.
Etichete: islanda anglia , baraj euro 2020 , islanda - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...