Ce echipă ar putea prelua Mirel Rădoi după despărțirea de echipa națională: ”Are carte de vizită, banii sunt magnetici!”
articol scris de Digi Sport24.10.2021, 20:45
Mirel Rădoi a făcut un anunț neașteptat după victoria obținută de România în fața Armenia, scor 1-0, în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022 de la Qatar.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Selecționerul României a anunțat că, din luna noiembrie, nu va mai fi selecționerul echipei naționale pentru că îi va expira contractul și nu intenționează să îl prelungească.
Ce echipă ar putea prelua Mirel Rădoi după despărțirea de echipa națională: ”Are carte de vizită, banii sunt magnetici!”
Dumitru Dragomir este de părere că este dreptul lui Mirel Rădoi să plece de la echipa națională, mai ales că și-a respectat contractul.
În opinia fostului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mirel Rădoi va prelua o echipă din Arabia Saudită după ce se va despărți de echipa națională. Dragomir consideră că în perioada petrecută pe banca României, Mirel Rădoi și-a alcătuit un CV solid, iar echipele din Golf vor fi dornice să îl primească pe banca tehnică. În plus, Dragomir spune că salariile mari care se plătesc în țările arabe sunt un motiv în plus ca Rădoi să facă această alegere.
Totuși, fostul președinte LPF este de părere că Mihai Stoichiță îl va convinge în cele din urmă pe Rădoi să rămână pe banca naționalei și la meciurile de baraj, în cazul în care România se va califica.
”Când cineva își respectă contractul în țara asta este dubios. Ce avem cu el dacă i se termină contractul? Dacă se termină contractul, se termină. Dacă vrea să rămână și la baraj, să rămână. Și eu aș fi făcut contractul la fel, până la baraj. Puneam un antrenor cu experiență acolo. Rădoi e un antrenor serios. A schimbat tactica cu Germania și cu armenii a jucat foarte bine.
De ce să vorbim urât de Rădoi? Și eu aș fi procedat la fel. Are carte de vizită. Se duce în Golf. Banii sunt magnetici. Cred că Stoichiță e atât de diplomat încât îl face să se ducă și la baraj, măcar două meciuri. Cine vine pentru două jocuri?”, a declarat Dumitru Dragomir la Realitatea Sportivă.
Gigi Becali este convins! Mirel Rădoi nu va rămâne la echipa națională: ”Nu-l mai sucește nimeni!”
Gigi Becali este convins că, odată ce a luat această decizie, nimic nu îl poate convinge pe Mirel Rădoi să continue la echipa națională.
Totodată, finanțatorul de la FCSB este de părere că Mirel Rădoi are niște motive întemeiate pentru care a hotărât să plece de la echipa națională, chiar dacă a preferat să rămână diplomat.
”Mirel e genul de om care când vrea aşa face şi nu-l mai suceşte nimeni. Mirel spune aşa şi aşa face. Nu îl mai întorci. Eu îl cunosc bine. Îi zici, nu te refuză, dar tot aşa face.
Vrei să îl convingi, el zâmbeşte, dar tot aşa face, nu se răzgândeşte. Te ascultă, zâmbeşte hahaha, dar are motivele lui întemeiate pe care nu le spune”, a declarat Gigi Becali pentru AS.ro.
Etichete: romania , dumitru dragomir , echipa nationala , cupa mondiala , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...