"Ce aia, mă, că n-avem generații?" Chirilă, discurs manifest și "săgeți" în toate direcțiile. Cum ar trebui ales selecționerul
articol scris de Digi Sport18.11.2021, 15:30
De pe 14 noiembrie, naționala României a rămas fără selecționer, după ce lui Mirel Rădoi i-a expirat contractul și nu și l-a prelungit.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ionuț Chirilă: "Atâta timp cât nu se vor numi oameni pe criterii de competență, vom ajunge în situația asta"
Oficialii FRF "fac săpături" pentru a găsi un înlocuitor potrivit, însă Ioan Chirilă știe ce calități trebuie să aibă "alesul". Antrenorul de la Academica Clinceni a avut un adevărat discurs-manifest și știe care este cauza eșecurilor repetate ale naționalelor și ale echipelor de club.
"Atâta timp cât nu se vor numi oameni pe criterii de competență, vom ajunge în situația asta. Atâta timp cât nu vom costrui jucători, totul se va repercuta asupra naționalelor, vom naturaliza străini, vom aduce străini din ligile inferioare, care vor ocupa locul tinerilor de perspectivă pe care nu știm să îi transformăm în certitudini.
Pentru că mulți nu au trecut prin etapele astea și nu știu ce înseamnă să crești jucători. De exemplu, cum face Franța, la Clairefontaine, care construiește echipe după echipe. Dacă ar scoate 4 mijlocași din naționala mare și s-ar schimba liniile, ca la hochei, și ar băga 4 mijlocași de la cealaltă echipă, cred că ar fi titulari peste ăștia de la echipa mare.
La noi scapă cine poate. Noi nu construim jucători, la noi doar se nasc jucători. Noi doar îi așteptăm pe Hagi, pe Ilie Dumitrescu, pe Popescu, pe Messi. Noi așteptăm doar jucătorii care se nasc și nu îi construim.
Driblingul lui Messi s-a născut de la mama lui din burtă, s-a născut talentat să facă schimbarea aia de picior. Dar mai e și Overmars, al cărui dribling este la fel de eficient ca al lui Messi și care este construit în laboratoarele lui Ajax, cu aceeași schimbare de picior. Noi nu avem laboratoarele, dar îl așteptăm pe Messi. Și astea sunt rezultatele", a explicat Ionuț Chirilă.
Ionuț Chirilă: "Ce aia, mă, că nu avem generații?"
Antrenorul ce la Academica Clinceni a trimis "săgeți" către toată lumea și a explicat de unde provine această lipsă de performanțe a fobalului românesc din ultimii ani.
"Aici trebuie făcută o construcție solidă, să te bați cu Franța, cu Argentina, cu Spania, la un CM, echipe care au un miliard de euro în teren, să vrei în UCL cu niște echipe care au departamente de scouting în Argentina, Uruguay și Brazilia și cumpără jucători de 17 ani cu 18 milioane, e foarte dificil.
Dar noi nu construim ce avem. Când îi aud pe unii că nu avem generații... ce aia, mă, că nu avem generații? Dar eu cum am avut generații și la Dinamo, și la Rapid, și la Chiajna și la echipa națională, cu care m-am calificat la un Campionat Mondial după 10 ani fără calificări?
Dacă fotbalul românesc nu și-a dat seama că un jucător ca Sânmărtean, după ce a făcut parte dintr-o echipă calificat la un Campionat European, am stat să ne dăm seama pe la 31 de ani că e și el jucător, vă dați seama în ce stare suntem?
Sânmărtean s-a calificat, alături de mine, la un Camionat European, cu Alin Stoica la mijloc. Sunt jucători importanți. Și a dispărut din fotbalul românesc și nu știa nimeni de el.
Și-a dat seama fotbalul românesc că e jucător pe la 32-33 de ani, când juca la Steaua. Unde a fost fotbalul românesc până atunci? De ce nu exploatăm noi jucătorii ăștia? Sunt jucători mulți care se pierd și care rămân la nivel de speranță, nici nu apar", a explicat Chirilă.
Ionuț Chirilă: "Nu ai făcut asta, nu poți să fii selecționer"
În plus, antrenorul ultimei clasate, Academica Clinceni, a precizat care este condiția obligatorie pe care trebuie să o aibă un antrenor pentru a deveni selecționer.
"Sunt două lucruri diferite: să îți pui amprenta 365 de zile pe o echipă și să fii selecționer. Îți dau și răspunsul. La națională ai jucătorii 3 zile. Nu poți să faci automatisme, trasee de joc, relații.
Atunci, forța unui antrenor este selecția în baza unei filosofii de joc câștigătoare. Iar ca să o ai, trebuie să o fi experimentat la o echipă de club, unde ți-ai pus amprenta asupra unei echipe unde ai făcut deja asta. Când faci selecția la națională pe criteriul jucătorilor care au jucat mai mult afară, nu e în regulă.
Tu, când ai un adversar mijlocașul suedez, poate necesită în echipa națională a României, ca tip, un jucător care, poate nu a jucat prea mult, dar joci cu el pe calitățile ăluia. Nu neapărat îl bagi pe ăla care a jucat 18 meciuri, iar pe ăla care a jucat 4 meciuri nu-l pui. Pentru că poate au particularități diferite.
Mijlocașul Islandei are nevoie de un tip de jucător ca să îl blocheze, iar mijlocașul suedez, german, sau norvegian are nevoie de alt timp de jucător. Chestia asta, unde trebuie să comprimi totul, să reduci la mimin gradul de risc de a face selecție greșită, ți-o dă numai complexitatea pe care ți-ai arătat-o într-un campionat cu o echipă de club.
Nu ai făcut asta, nu poți să fii nici selecționer. În general, selecționerii sunt oameni care au maturitatea deplină, care au trecut cu echipele prin toate procesele, au antrenat în România, afară, au a antrenat loturi de juniori, etc. Așa putem să opunem rezistență marilor puteri, dar nu numai cu marile puteri, că noi nici n-am ajuns să ne calificăm acolo", a punctat Chirilă.
Etichete: romania , ionut chirila , mirel radoi , selectioner romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...