Ce a scris presa din Belarus, după 0-0 cu România la Budapesta
articol scris de Digi Sport13.10.2023, 01:00
Meciul dintre Belarus și România s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, în Grupa I din preliminariile pentru EURO 2024.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Reacția presei din Belarus, după 0-0 cu România în preliminariile pentru EURO 2024
Galerie Foto
După remiza cu România, presa din Belarus a remarcat că naționala pregătită Carlos Alos Ferrer a încheiat al treilea meci din preliminarii fără gol marcat.
”Fără cel mai expresiv joc, bielorușii obțin un punct. Sub Carlos Alos, bielorușii nu au marcat niciun gol în trei meciuri jucate”, a scris sport5.by.
”Bielorușii nu au mai marcat, dar nici nu au pierdut. Naționala Belarusului a jucat de la egalitate cu românii în meciul de calificare la Campionatul European din 2024”, a mai completat sursa citată.
VIDEO Rezumat Belarus - România 0-0
În urma meciului din Ungaria, România a ajuns la 13 puncte acumulate în șapte etape și este pe locul doi, care duce direct la EURO, în Grupa I.
Clasamentul Grupei I:
România rămâne pe locul doi în grupă, după egalul cu Belarus
Avansul față de principala contracandidată pentru locul doi, Israel, a devenit de două puncte, dar echipa din Țara Sfântă are un meci mai puțin, cu Elveția, liderul grupei, cu 14 puncte, amânat din cauza războiului.
Amânat a fost și al doilea meci pe care Israel trebuie să-l dispute în această lună, în Kosovo, astfel că la finalul acestei acțiuni România, care joacă peste patru zile cu Andorra, va avea două jocuri mai mult decât Israel.
Calificarea se va decide în luna noiembrie, când Israel ar urma să joace trei meciuri, cele două amânate acum și cel cu România, decisiv pentru stabilirea ocupantei poziției a doua. Echipa din Țara Sfântă ar mai rămâne cu un meci, cu Andorra, care ar putea să nu conteze pentru calificare și să se dispute în decembrie.
Tot în noiembrie, România va mai juca împotriva Elveției, pe teren propriu.
Lotul României pentru meciurile cu Belarus și Andorra
PORTARI
- Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 6/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
- Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 10/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 22/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 31/2), Andrei Borza (FC Rapid 1923, 0/0);
MIJLOCAȘI
- Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 3/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 49/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 63/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 14/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 12/1), Dennis Man (Parma | Italia, 20/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 28/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 15/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);
ATACANȚI
- Denis Alibec (Muaither | Qatar, 34/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 6/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 1/0).
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA 0-0, Andorra – Kosovo 0-3, Israel – Elveția (amânat)
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (amânat)
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: romania , belarus , belarus romania , preliminarii euro 2024 , presa belarus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...