Câte bilete s-au vândut pentru România - Columbia, cu o zi înaintea meciului
articol scris de Digi Sport25.03.2024, 18:48
”Tricolorii” au ajuns în Spania și se pregătesc de al doilea meci de pregătire, cu Columbia.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
România - Columbia se joacă marți, 26 martie, de la ora 21:30, pe ”Metropolitano”, stadionul celor de la Atletico Madrid, și poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Cu o zi înainte de România - Columbia, s-au vândut peste 30.000 de bilete, dintre care 12.000 au fost cumpărate de români
Cu o zi înaintea meciului, FRF a anunțat că s-au vândut peste 30.000 de bilete. Dintre acestea, 12.000 au fost cumpărate de români. Suporterii naționalei își pot achiziționa bilete la meci și mâine, 26 martie, în ziua partidei, începând cu ora 10:00.
Stadionul ”Metropolitano” are o capacitate de 70.460 de locuri și sunt șanse mari ca jumătate din capacitatea arenei să fie depășită.
”La ședința tehnică de astăzi, organizatorii au anunțat că pentru amicalul Columbia – România s-au vândut deja peste 30.000 de bilete, dintre care peste 12.000 au fost achiziționate de suporteri români.
Casele de bilete de la Estadio Metropolitano vor fi deschise și marți, de la ora 10:00 și până la ora de start a partidei.”, a anunțat Federația Română de Fotbal.
România va purta, în premieră, echipamentul roșu de deplasare, în amicalul cu Columbia
La meciul cu Columbia, ”Tricolorii” vor înregistra o premieră. Echipa națională va purta echipamentul roșu de deplasare, după cum a anunțat FRF.
”La partida de mâine seară, cu Columbia, Echipa Națională va îmbrăca în premieră actualul echipament roșu, cel de deplasare.
Decizia a fost luată ca urmare a faptului că jucătorii columbieni vor evolua în tricouri galbene.”, a anunțat Federația Română de Fotbal.
Edward Iordănescu va avea la dispoziţie următorii 28 de jucători pentru partida cu Columbia:
- Portari: Horaţiu Moldovan (Atletico Madrid/Spania, 9 selecţii/0 goluri), Florin Niţă (Gaziantep/Turcia, 20/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (FC Rapid 1923, debutant)
- Fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 15/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 25/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood/Arabia Saudită, 26/1), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 14/0), Adrian Rus (FC Pafos/Cipru, 19/1), Ionuţ Nedelcearu (Palermo/Italia, 25/2), Bogdan Racoviţan (Rakow/Polonia, 1/0), Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 15/0), Raul Opruţ (FC Hermannstadt, debutant)
- Mijlocaşi: Nicolae Stanciu (FC Damac/Arabia Saudită, 67/14), Marius Marin (Pisa/Italia, 15/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor/Turcia, 36/4), Răzvan Marin (Empoli/Italia, 53/3), Olimpiu Moruţan (Ankaragucu/Turcia, 14/1), Darius Olaru (FCSB, 16/0), Adrian Şut (FCSB, 1/0), Dennis Man (Parma/Italia, 21/7), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 18/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves/Spania, 32/4), Denis Drăguş (Gaziantep/Turcia, 8/2), Florinel Coman (FCSB, 13/1)
- Atacanţi: George Puşcaş (Bari/Italia, 41/11), Denis Alibec (Muaither/Qatar, 36/5), Florin Tănase (Al-Okhdood/Arabia Saudită, 17/2)
Etichete: romania , echipa nationala , bilete , columbia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...