Video Căpitanul României, schimbat după o lovitură de cot nesancționată! Tricolorii au cerut penalty
11.10.2016, 19:28Kazahstan - România. Minutul 9 al întâlnirii de pe Astana Arena a adus o fază controversată, în urma căreia tricolorii ar fi putut primi al treilea penalty în tot atâtea meciuri în preliminariile Cupei Mondiale din 2018. Dragoș Grigore a fost lovit cu cotul de un adversar în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După o fază fixă a României, Hoban a recentrat cu capul pentru căpitanul nostru, care a sărit la cap cu Akhmetov în careul Kazahstanului, dar apărătorul gazdelor l-a lovit cu cotul în figură, fără ca vreunul dintre ei să atingă mingea. Grigore a rămas pe gazon, a avut nevoie de îngrijiri medicale și a revenit pe teren, dar a fost schimbat, în cele din urmă.
Căpitanul României a petrecut pe marginea terenului mai mult de 3 minute de la primirea loviturii și a putut reveni abia după ce medicul i-a oprit sângerarea nasului. A mai jucat până în minutul 21, când a reapărut hemoragia, însoțită de amețeli. Fundașul central a ieșit pe targă și a fost schimbat cu Moți, în minutul 24. Portarul Tătărușanu a primit banderola, după ieșirea lui Grigore.
Accidentarea întrerupe o serie impresionantă a lui Dragoș Grigore. Apărătorul central în vârstă de 29 de ani a fost integralist în campania de calificare pentru Euro 2016, când România a primit doar două goluri. A prins toate minutele și în primele două jocuri din calificările pentru Cupa Mondială din 2018, fiind noul căpitan, după venirea lui Christoph Daum. A ratat un singur meci în ultimii doi ani - amicalul cu naționala din Congo din stagiul de pregătire din Italia, dinaintea Campionatului European.
România a primit câte o lovitură de la 11 metri în fiecare dintre primele două meciuri din actualele preliminarii:
- în prelungirile meciului cu Muntenegru, atunci când Nicușor Stanciu a șutat peste poartă la ultima fază; atunci, Claudiu Keșeru a fost lovit puternic cu capul de un apărător advers;
- în minutul 3 al întâlnirii cu Armenia, când Malakyan a împiedicat cu mâna mingea care se îndrepta către poartă și a fost eliminat; Bogdan Stancu a transformat și a deschis scorul.
VIDEO Penalty-ul primit cu Muntenegru
VIDEO Penalty-ul primit cu Armenia
Etichete: dragos grigore , accidentare grigore , kazahstan - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...