Bumbescu dă vina pe Iovan pentru situația în care a ajuns: "Stau rău cu banii"
29.10.2013, 13:53Doi dintre artizanii inegalabilului succes al Stelei, înregistrat la 7 mai 1986, la Sevilla, acolo unde gruparea din Ghencea a câștigat Cupa Campionilor Europeni, 2-0 cu FC Barcelona, după loviturile de departajare, Adrian Bumbescu și Ștefan Iovan au ajuns să nu-și mai vorbească deloc.
Totul a pornit de la decizia lui Ștefan Iovan, coordonatorul loturilor de juniori, care l-a demis pe Adrian Bumbescu din funcția de selecționer al naționalei României U16 în luna mai. Fostul fundaș central de fier al roș-albaștrilor susține că Iovan a procedat astfel doar pentru a-și salva postul deținut la FRF.
“După ce-am fost demis de nenorocitul ăla de Iovan, pe niște criterii de trei lei, nu mi-am găsit nimic de muncă. Am făcut totul împreună, însă vinovat am fost găsit doar eu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu banii mă descurc rău de tot. M-am gândit să mergem în audiență la Victor Ponta, poate găsim înțelegere să nu ne mai umilim atât, iar lumea să spună lucruri urâte despre noi. N-ar fi nici corect și nici drept“, a spus Bumbescu, pentru ziarul “Ring“.
Bumbescu se referă la acea indemnizație, în valoare de 1800 de lei, care a fost promisă de autorități componenților Stelei ’86.
Ștefan Iovan și Adrian Bumbescu (ambii în vârstă de 53 de ani) nu numai că au fost colegi în defensiva Stelei, dar în respectiva perioadă erau cei mai buni prieteni, atât în cadrul lotului, cât mai ales în viața extrasportivă. Apoi, cei doi au început să colaboreze și la loturile naționale, până când a intervenit ruptura ce pare iremediabilă.
Etichete: stefan iovan , iovan , adrian bumbescu , bumbescu-iovan , bumbescu suparat pe iovan , bumbescu , bumbescu certat cu iovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...