Exclusiv Bourceanu și-a luat gândul de la națională! ”Cred că vremea mea a trecut”. Ce spune despre perioada din Rusia
03.04.2017, 15:26Ajuns în Rusia, la Arsenal Tula, Alexandru Bourceanu și-a luat gândul de la echipa națională. Fostul jucător al echipei finanțate de Gigi Becali este conștient că nivelul său fizic nu mai este la fel ca în urmă cu câțiva ani.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Bourceanu a evoluat pentru naționala României în 26 de partide și a debutat în februarie 2009 sub comanda lui Victor Pițurcă. Ultima prezență a mijlocașului în tricoul naționalei a fost în iunie 2014, în amicalul cu Algeria.
”Perioada petrecută la națională a fost cea mai bună etapa a carierei mele. În ceea ce mă privește pe mine, referitor la echipa națională, cred că perioada mea a trecut, cel puțin așa pare, probabil pentru că nivelul meu fizic nu mai e acela de acum câțiva ani”, a declarat Alexandru Bourceanu pentru digisport.ro.
Mijlocașul de 31 de ani a povestit cum este viața în Rusia și cum a decurs acomodarea sa. Bourceanu susține că orașul Tula se aseamănă cu localitatea sa natală.
”Sunt în Rusia de mai bine de o lună , m-am acomodat, oarecum, probabil și datorită faptului că orașul seamănă în multe privințe cu orașul meu natal, cu Galati. În plus există multe similitudini între români și ruși, deci nu mi-a fost foarte greu.
Până acum, venirea mea aici se pare că a fost de bun augur, clubul este stabil financiar, suporterii vin în număr mare la stadion, avem o echipă bună cu jucători experimentați, mulți dintre ei au jucat în cupele europene. În momentul ăsta, suntem pe un loc ce ne trimite la baraj, rămâne să ne menținem pe linia asta”, a povestit fostul jucător al Stelei.
Bourceanu a vorbit și despre întâlnirea cu ceilalți români care evoluează sau antrenează în Rusia. Mijlocașul consideră că echipa lui Mircea Lucescu este una dintre cele mai bune din campionat.
”Am jucat împotriva lui Ural și am câștigat un meci care pentru noi era capital. Am avut plăcerea să mă reîntâlnesc cu Bicfalvi. El are un început foarte bun la noua echipa, cu reușite personale foarte importante.
Împotriva Zenitului antrenat de Mircea Lucescu am pierdut, iar ceea ce pot spune e că e o echipa de top a Rusiei și a Europei. În etapa următoare jucăm la Terek, echipa lui Grozav și Torje. Reîntâlnirea cu ei mă trimite cu gândul la perioada când jucam pentru echipa națională”, a mai spus Bourceanu.
Bourceanu a ajuns la Arsenal Tula în această iarnă după ce s-a despărțit de FCSB și a evoluat în 4 meciuri pentru formația aflată pe locul 13 în prima ligă din Rusia, cu 18 puncte.
500.000 de euro este cota de piață a lui Bourceanu, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: romania , echipa nationala , alexandru bourceanu , bourceanu romania , bourceanu arsenal tula , bourceanu rusia , bourceanu echipa nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...