Boloni este soluţia agreată pentru înlocuirea lui Piţurcă. Şeful FRF a discutat deja cu fostul selecţioner
09.09.2014, 13:13În ciuda vehemenţei cu care Victor Piţurcă a negat posibilitatea plecării în Arabia Saudită, trimişii lui Al Ittihad Jedah au sosit luni la Bucureşti şi speră ca azi să obţină semnătura selecţionerului României. Iar prima variantă pe lista federalilor pare să fie Ladislau Boloni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deşi Piţurcă nu este o persoană charismatică, momentul plecării sale nu este deloc unul prielnic pentru naţionala României. Meciurile din "dubla" cu Ungaria şi cu Finlanda se vor juca pe 11, respectiv 14 octombrie, iar timpul pentru înscăunarea unui nou selecţioner este extrem de scurt. Iar varianta unui interimar ar fi, probabil, una proastă din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, acestuia i-ar fi greu să se impună câtă vreme jucătorii ştiu că l-ar avea antrenor doar două jocuri. Apoi, sunt puţini cei pe care Piţurcă ar fi dispus să-i ajute cu documentaţia pe care o are, mai ales dacă FRF se va prevala de contract şi îi va cere selecţionerului plata despăgubirii de aproximativ un milion de euro. Iar dacă nu reuşim să scoatem maximum din cele două partide, victoria cu Grecia nu va mai fi atât de valoroasă cât e în acest moment.
Boloni are însă câteva atuuri demne de laut în seamă. În primul rând, Piţurcă a spus despre el într-un interviu acordat siteului frf.ro că "aş avea cea mai mare satisfacţie dacă Boloni ar veni după mine atunci când îmi termin treaba la echipa naţională. Este valoros şi experimentat, a reuşit peste tot pe unde a lucrat, indiferent în ce funcţie. Plus că munceşte şi el toată ziua pentru fotbal", declara Piţurcă în urmă cu mai puţin de două luni.
Aflat la al doilea an în Qatar, la Al Khor, Boloni nu o duce strălucit. După două etape echipa este pe penultimul loc după două înfrângeri, iar anul trecut nu a fost printre formaţiile care s-au luptat la locurile fruntaşe.
Unele tatonări cu conducerea FRF ar fi existat deja în urmă cu o lună, aşa că ambele părţi ar putea trece rapid peste aceste momente pentru a aduce urgent un selecţioner la naţională. Boloni este un nume suficient de greu în fotbalul românesc pentru a suporterii să fie încântaţi de mutare, dacă se va face.
Reperele importante ale carierei lui Ladislau Boloni
Ca jucător
607 meciuri jucate pentru echipele de club, cu 94 de goluri
102 selecţii la echipa naţională a României
Cupă a Campionilor Europeni câştigată cu Steaua în 1986
Supercupa Europei câştigată cu Steaua în 1986
cel mai bun fotbalist român în 1977 şi 1983
Ca antrenor
campion cu Sporting Lisabona în Portugalia
câştigător al Cupei Portugaliei cu Sporting Lisabona
câştigător al Supercupei Portugaliei cu Sporting Lisabona
campion cu Standard Liege în Belgia
câştigător al Cupei Belgiei cu Standard Liege
câştigător al Cupei Golfului cu Al Jazira
Boloni a mai fost selecţioner al României în 2000-2001, când a condus echipa în şase jocuri oficiale şi a obţinut patru victorii. Italia a fost singura care l-a învins, de două ori, 0-3 şi 0-2. Meciurile se jucau în preliminariile CM 2002, iar la ultimele două partide din grupă a stat Hagi pe bancă, 2-0 cu Ungaria în deplasare şi 1-1 cu Georgia. A urmat barajul de tristă amintire cu Slovenia, 1-2 şi 1-1, iar tricolorii rămâneau acasă.
Etichete: romania , victor piturca , ladislau boloni , boloni romania , boloni la nationala , inlocuitor piturca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...