Bogdan Lobonţ şi-a anunţat retragerea. Scrisoarea de adio a portarului
02.06.2018, 15:47Bogdan Lobonţ a decis să-şi încheie cariera de jucător, odată cu amicalul dintre România şi Finlanda, care se va disputa marţi, de la ora 20:30, la Ploieşti.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Portarul care evoluat de 85 de ori pentru "tricolori" şi care a îmbrăcat tricourile echipelor Corvinul Hunedoara, Rapid București, Ajax Amsterdam, Dinamo București, Fiorentina și AS Roma şi-a anunţat decizia prin intermediul unei scrisori publicate pe site-ul oficial al FRF.
"Dragii mei suporteri,
Mă adresez întâi de toate vouă, cei care m-ați sprijinit și aplaudat în decenii de carieră, cei care mi-ați dat încredere să trec peste momentele grele și cei alături de care m-am bucurat mereu la marile performanțe. Astăzi, a sosit momentul să trec într-o nouă etapă a poveștii mele în fotbal. Am avut oportunitatea și privilegiul să fac performanță pentru 7 familii fotbalistice unde am întâlnit jucători, antrenori și conducători de mare calitate care mi-au permis în fiecare zi să învăț lucruri noi.
Vreau să vă mulțumesc și să vă asigur că încerc să continui pe aceeași linie, trăind și oferind în fiecare zi fotbalului și tribunelor tot ceea ce am eu mai bun. Așa cum am făcut-o la fiecare dintre cluburile pentru care am jucat, așa cum am făcut-o în fiecare zi la echipa națională a României.
Am învățat de mic faptul că victoriile se clădesc treptat și că nu pot trăi decât pentru a construi victoria. Știu că v-ați obișnuit cu mine ca învingător și că voi putea împărtăși toată această experiență acumulată noilor generații de jucători, indiferent în ce postură voi fi.
Închei acest parcurs pasionant din tricoul echipei AS Roma, care m-a primit acum 9 ani și m-a făcut să mă simt tot timpul ca și acasă.
Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor și staff-urilor tehnice cu care am lucrat, tuturor conducătorilor care au avut încredere în mine, staff-urilor medicale care m-au ajutat să trec mai ușor peste accidentări, team-managerilor și ofițerilor de presă. În mod special, echipei “invizibile” din spatele echipei: bucătari, kit manageri, șoferi, staff-uri hoteliere și de îngrijire a terenurilor. Fiecare dintre aceștia au făcut de neuitat fiecare moment al carierei mele.
Nu în ultimul rând, jurnaliștilor care au crezut în parcursul meu și celor care au știut să critice constructiv, contribuind la creșterea mea profesională.
Alături de fiecare m-am construit ca om și ca sportiv, iar astăzi, din experiențele tuturor, pot oferi înapoi ce e mai bun.
Am avut și am alături de mine o familie care a înțeles misiunea pe care mi-am asumat-o și care, respectând cu dragoste și înțelegere destinul meu, mi-a susținut cu blândețe și bunătate fiecare pas. Împreună cu ea am fost totdeauna mai bun.
Astăzi, trec într-o nouă etapă a poveștii mele în fotbal, emoționat, puternic și plin de energie în același timp.
Legați-vă centurile, că se pleacă într-o nouă aventură, și mai frumoasă!
Cu mâna la inimă ca de ficare dată când am jucat pentru tricolor, vă mulțumesc!
Cu dragoste și respect,
Bogdan Lobonț".
Deşi nu a explicat ce însemană "o nouă etapă", mai mult ca sigur Lobonţ va face parte din staff-ul lui Cosmin Contra, la naţionala României. De altfel, anul trecut, când l-a convocat spre surprinderea tuturor, "Guriţă" a explicat că s-a gândit mai mult la viitor.
"Lobonţ are aceleaşi principii ca mine. E nevoie în momentul de faţă de spirit de muncă, de spirit de echipă şi de performanţă. Bogdan îndeplineşte toate aceste condiţii. Am nevoie de el să îndeplinească acelaşi rol pe care îl are la Roma. Cred că mă va ajuta foarte mult. Eu îl vreau în viitor în staff-ul meu", a spus Contra.
Etichete: romania , roma , echipa nationala , bogdan lobont , lobont , as roma , retragere lobont
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...