Blog pentru Mondiale. Ziua 5! Frumoasele amintiri de noiembrie

• Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1

• Cupa Ligii Angliei: Arsenal - Newcastle, marți, 22:00, DGS 1

Azi mi-am propus să mă concentrez pe lucruri frumoase. Să rememorez calificările la ultimele Mondiale la care am fost. Ideea mi-a venit în timpul discuţiei pe care am avut-o ieri la antrenamentul oficial cu Constantin Anghelache. La un moment dat, în timpul interviului, oficialul dinamovist îşi amintea de cum ne-am calificat în Mexic 70, dintr-o grupă cu Grecia lui Domazos. La noi erau Rică, Lucescu, Dobrin şi Dumitrache...Aşa ne-o fi dat nouă, să trecem Oceanul pentru a trăi nebunia fotbalului din America Latină după ce-i dăm la o parte pe greci.

Guadalajara a constituit mult timp un reper în fotbalul nostru. Eu unul am crescut cu mitul ăsta (tot suntem într-un loc plin de mituri). Campania pentru Euro 84 a venit să spargă seria eşecurilor, dar bucuria prezenţei şi calificării la un european parcă nu se compară cu ce traim când vine vorba de Mondiale. Din acest punct de vedere, campania pentru Coppa del Mondo mi-o amintesc perfect. Poate şi pentru că e prima după ce conştientizasem pasiunea pentru fotbal şi pretindeam că încep să înţeleg fenomenul. Şi atunci am fost cu grecii în grupă şi am atât de proaspete amintirile unui chiul dintr-un început de noiembrie, tocmai în 88...Am plecat de la şcoala să văd meciul măcar la televizor. Iminenţa unei banale teze la româna l-a făcut pe tăica-meu să nici nu ia in calcul varianta de a mă duce la meci, deşi încercasem să-l conving. Ricul cu cască, un gadget audio comparabil cumva cu ipad-ul azi, nu mă putea satisface, aşa că ştiindu-mi parinţii la serviciu, am dispărut în pauza mare. Acasă, surpriză însă, locul cel mai bun din faţa Siriusului din sufragerie era ocupat. L-am minţit fără sa clipesc, sigur fiind că n-o sa ma creadă: "E tovarăşa bolnava...Ne-a dat drumul mai devreme". I-am evitat privirea şi m-am concentrat la meci. Vă amintiţi vocea inconfundabilă a lui Cristian Ţopescu?! "Pentru cei cu televizoare alb-negru...". Asta a fost unul din meciurile alea imposibile. Mai târziu aveam să descopăr că noi am jucat în tricouri galbene şi şorturi roşii, iar grecii în alb şi albastru. Pe un televizor alb-negru închipuiţi-vă ca era aproape imposibil să îi distingi. Eram bucuros că jambierele noastre erau "negre" (albastre) si ale lor albe. Aşa am vazut prima repriză. Pentru că bucuria unui 2-0 liniştitor la pauză, cu Mateuţ şi Hagi marcatori, a fost curmată brusc de sunetul isteric al soneriei de la uşă: "Dan este acasa? M-a trimis tovarăşa de română să îl chem la şcoală, pentru că facem recapitulare pentru teză". M-am facut mic şi m-am alăturat colegilor cu mandat de aducere. Nu ştiu dacă am luat 4 în ziua aia sau ce s-a mai întâmplat la şcoală, dar ştiu sigur cum m-a întâmpinat tata atunci când m-am strecurat cu inima cât un purice în casă: "A mai dat gol şi Sabău...S-a terminat 3-0. Du-te la lecţii şi fă bine la teza asta". Datorită grecilor, într-un noiembrie acum 25 de ani, am învăţat ca niciodată la română.

La un an si 13 zile după, chiar pe 15 noembrie 1989, m-a învoit chiar el. Bucuria de a putea vedea meciul a fost pentru mine preludiul entuziasmului trăit la final, când golurile lui Balint şi Sabău au consfinţit calificarea. Vă amintiţi că Poulsen deschisese scorul, dar nimic nu ne putea sta împotrivă acum fix 24 de ani. "După 20 de ani", cu referire la faptul că mergem iar la Mondiale...Titlul din Sportul de a doua zi mi s-a părut genial, mai ales că eram la vârsta la care devoram Dumas şi mă imaginam muşchetar. Un Revelion pe 15 noiembrie şi ultima mare bucurie de fotbal înainte de Revoluţie. Peste alţi 4 ani, tot într-un noiembrire, dar pe 17, am trăit momentul Cardiff. Vi-l amintiţi, nu?! Cu bara lui Bodin, cu golurile lui Ilie şi Răducioiu, cu hora celebră a bucuriei. De atunci au trecut alţi 20 de ani...ca o paranteză, calificarea în Franţa 1998 a fost obţinuta la pas şi fără emoţii, iar ultimul meci din preliminarii l-am jucat în Irlanda, în octombrie 97, un 1-1 sec şi fără istoric.

Acum e iar noiembrie şi încercăm să ne agăţăm până şi de consecuţia 15, 17, 19, ca data la care s-ar putea consfiţi calificarea. Am scris textul ăsta, a mai trecut o oră...Nu mai stau mult şi voi pleca spre stadion. La un moment dat, mă voi rupe din cotidian şi de dragul acestor amintiri voi striga cât pot: "Hai România!". Nu de alta, dar peste ani vreau să îmi amintesc de Atena şi să invoc într-un 21 noiembrie cine ştie ce victorie.

Blog pentru Mondiale. ZIUA 0! "Eșarfă cu Hai România"

Blog pentru Mondiale. ZIUA 1! "Salonicul tricolor"

Blog pentru Mondiale. ZIUA 2! ”Calul nostru troian de pe Karaiskakis”

Blog pentru Mondiale. ZIUA 3! Ne visăm unii pe alții!

Blog pentru Mondiale. ZIUA 4! Surpriza Bănel 

Etichete: grecia romania , dan filoti , blog pentru mondiale , blog pentru mondiale ziua 5 , dan filoti frumoasele amintiri de noiembrie , dan filoti baraj grecia romania

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News