Biletele destinate fanilor români care merg în Grecia au fost epuizate în 10 minute
31.10.2013, 16:10Suporterii români au achiziţionat, joi, în doar 10 minute, toate cele 1.700 de tichete puse în vânzare pentru partida Grecia - România, din play-off-ul pentru Cupa Mondială, cererea fiind de aproximativ 6.000 de bilete în acelaşi interval, anunţă site-ul oficial al FRF.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Astăzi, la ora 12.00, au fost puse în vânzare online, pe site-ul www.biletefotbalonline.ro, tichetele alocate suporterilor români pentru meciul tur al play-off-ului de calificare la Cupa Mondială, Grecia-România, joc ce se va disputa vineri, 15 noiembrie, la Pireu. Întreaga cotă de bilete a fost epuizată în primele zece minute, ca date statistice site-ul fiind accesat în intervalul 12.00-12.10 de un număr de aproximativ 6.000 de doritori. În acest moment, vânzarea este oprită, cota de 1.700 bilete alocată de către federaţia elenă suporterilor români fiind epuizată. Federaţia Română de Fotbal mulţumeşte şi pe această cale fanilor echipei naţionale pentru interesul acordat acestui joc decisiv şi îi aşteaptă în tribunele Stadionului Giorgios Karaiskakis pentru a-i susţine pe tricolori", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Cei 1.700 de fani români care vor face deplasare la Pireu, pentru partida cu Grecia, contând pentru play-off-ul Cupei Mondiale din 2014, au plătit pentru un tichet 15 euro, în timp ce suporterii greci vor beneficia de acelaşi număr de tichete în România, la 12 euro bucata.
România va întâlni Grecia în play-off-ul Cupei Mondiale. Meciul tur este programat la 15 noiembrie, la Pireu, iar returul pe 19 noiembrie, la Bucureşti.
Etichete: romania , grecia , baraj cm 2014 , suporteri romani , grecia romania suporteri , fani romania grecia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...