Video Exclusiv "Balaci, un "idiot"", nici ironie, nici atac. Explicația lui Marcel Pușcaș
24.10.2016, 19:32UPDATE: Invitat în cadrul emisiunii Fotbal Club de la Digi Sport, Marcel Pușcaș a explicat ce a vrut să transmită prin textul publicat în urmă cu o săptămână. Două variante au fost vehiculate inițial: Pușcaș l-a atacat pe Balaci sau a fost ironic la adresa oficialilor FRF.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Două motive m-au determinat să postez. Unu la mână: sunt foarte activ pe reţelele de socializare. Doi: am vrut să văd ce atitudine au postacii când mă leg de un nume mare din fotbalul românesc, să văd cum reacţionează. Ştiţi câți postaci au comentat la acea postare? Zero. Am folosit ghilimele de rigoare. El (nr. Ilie Balaci) a înţeles toată povestea. Nu s-a supărat, am şi vorbit la telefon", a spus Puşcaş, la Fotbal Club.
Ilie Balaci a lansat un atac dur la adresa jocului prestat de echipa naţională în meciurile cu Muntenegru şi Kazahstan din preliminariile Campionatului Mondial din 2018 şi l-a criticat pe Christoph Daum.
Vicepreşedintele Comisiei Tehnice a FRF şi directorul de dezvoltare, Marcel Puşcaş, a postat pe contul de Facebook un mesaj interpretabil, care te poate lăsa fără cuvinte: acesta ori îl face praf pe Ilie Balaci, ori este ironic la adresa Federaţiei, un lucru care s-ar putea înţelege din ghilimelele puse în dreptul anumitor cuvinte cheie. Astfel, Puşcaş i-ar da dreptate lui Balaci.
"Ilie Balaci, "un idiot" al fotbalului , un "no name". Precis e un invidios şi un desuet/ ne -updatat. Ilie, tată, moderneaza-te ! Altceva nu ştii, decât să critici?! Ce ştii tu despre războiul de la Astana? Vezi-ţi de cămilele tale!
Habar n-ai de ce e în mintea, inima şi literatura lui Stanciu. Esti un "nesimţit" şi un complexat! Du-te la cursuri de antrenori . Îţi lipsesc. După ce vezi celebrul DECALOG a lui Herr Daum , poţi vorbi. Până atunci, mai "taci" dracului din gură", e mesajul lui Puşcaş.
"Daum nu a vorbit decât la superlativ de jucători, ceea ce mă face să cred că ori sunt tâmpit, ori s-a schimbat fotbalul. A spus că trebuie să fim mândri de ei, că au alergat și s-au dăruit, dar fotbal când jucăm? Nu prea a fost însă cazul, deși primul 11 nu a arătat rău, ca nume", declarase Balaci.
Marcel Puşcaş a participat la alegerile FRF din 2014, atunci când Răzvan Burleanu a fost pus în funcţia de preşedinte. Chiar şi aşa, cei doi au continuat colaborarea în cadrul Federaţiei, dar relaţiile dintre ei par a fi din ce în ce mai reci. Puşcaş nu a făcut parte din delegaţia care a făcut deplasarea pentru meciurile cu Armenia şi Kazahstan.
Sondaj inchis
Etichete: echipa nationala , puscas , balaci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...