Avertisment pentru FRF înaintea numirii noului selecționer al României: ”Nu e de mirare! Cel mai bun jucător e portarul!”
articol scris de Digi Sport27.12.2021, 16:27
Federația Română de Fotbal caută selecționer pentru echipa națională a României, după despărțirea de Mirel Rădoi, cel care nu a reușit să îi califice pe ”tricolori” la barajul pentru Cupa Mondială 2022.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Președintele Universității Craiova susține că România s-ar fi putut califica la barajul pentru Cupa Mondială din 2022.
Avertisment pentru FRF înaintea numirii noului selecționer al României: ”Nu e de mirare! Cel mai bun jucător e portarul!”
Sorin Cârțu spune că ”tricolorii” ar fi trebuit să se impună cu ușurință în fața unor echipe precum Macedonia de Nord, Islanda, Liechtenstein sau Armenia.
În grupa J, cu Mirel Rădoi pe banca tehnică, România a încheiat pe locul trei, în spatele Germaniei și a Macedoniei de Nord, cu un total de 17 puncte.
Cârțu este de părere că nu este vina selecționerului că România a ratat calificarea la baraj, ci, mai degrabă, lipsa calității jucătorilor. Cel mai bun jucător al naționalei a fost desemnat portarul Florin Niță, iar oficialul oltenilor consideră că acest lucru este îngrijorător.
”Nu a cerut nimeni ca România să ia faţa Germaniei, să fie pe locul 1. Băi, dar un 2, să iei faţa Islandei, să iei faţa Macedoniei. Nici nu trebuie să te miri că România este lipsită de rezultate din moment ce primul fotbalist al ţării este un portar”, a declarat Sorin Cârțu pentru AS.ro.
Anamaria Prodan știe cine va fi noul selecționer al României
Adrian Mutu este favorit să preia funcția de selecționer al României, după ce negocierile cu Gică Hagi, Răzvan Lucescu și, mai nou, Dan Petrescu au eșuat.
Ultima echipă pregătită de Adrian Mutu este U Craiova 1948, formație de la care "Briliantul" a plecat pe 4 octombrie. Adrian Mutu a înregistrat, pe banca oltenilor trei victorii, trei remize și șase înfrângeri.
Întrebată când va fi anunțat Adrian Mutu la naționala României, Anamaria Prodan a răspuns că după prima săptămână din 2022.
"Adi Mutu e unul dintre antrenorii foarte buni ai României. Eu cred că Adi va ajunge un antrenor mare. Eu îl știu pe Adi de când își lua notițe, la fel ca alții care stăteau lângă Reghecampf, cum a fost chiar și Toni Petrea. Așa era și Adi, ei vor ajunge antrenori mari. Probabil, peste două săptămâni o să-l anunțe la naționala României", a declarat Anamaria Prodan.
Etichete: romania , echipa nationala , sorin cartu , adi mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...