Exclusiv "Au fost penibili! Nu au cu ce să se apere". Reacție dură după ce Kosovo a abandonat partida
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 12:34
Partida România - Kosovo din Grupa C2, din Nations League, a fost abandonată de oaspeți, în prelungirile disputei, la scorul de 0-0.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce au acuzat huiduieli și scandări din partea suporterilor români, aceștia au ieșit de pe teren, au mers la vestiare și nu au mai revenit pe teren. Arbitrul a fluierat finalul meciului și sunt șanse mari ca ”Tricolorii” să câștige cu 3-0 la ”masa verde”.
Cristi Dulca: "Kosovarii au fost penibili! Mă bucur că jucătorii români au fost calmi"
În cadrul unei intervenții telefonice, Cristi Dulca (52 de ani), fostul internațional român și jucător la Rapid în perioada în care antrenor era selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani), a descris decizia fotbaliștilor kosovari ca fiind una penibilă, după ce au decis să abandoneze partida.
"Se vorbește prea mult despre ceea ce se face în tribune. A fost penibil din partea lor pentru ce au făcut, nu au fost bannere, nu au fost scandări, nu a fost nimic.
E o poveste mai lungă. Nu trebuie să amestecăm sportul cu politica și istoria. Îmi pare bine că jucătorii români au fost calmi, că nu au provocat. Chiar și suporterii au fost exemplari, cu mici excepții.
Cu ce să se apere, nu pot să arate nimic, niciun banner, nimic." a spus Dulca, despre abandonul kosovarilor, la Digi Sport Matinal.
De asemenea, în cadrul aceleiași intevenții, Dulca a vorbit și despre jocul echipei naționale și este de părere că este foarte importantă continuitatea oferită de Mircea Lucescu la nivelul lotului.
"Nea Mircea a dat continuitate echipei, cu mici schimbări, poate Drăguș. A fost un meci greu, cu jucători care joacă foarte bine individual, la echipe mari din Europa, dar important este că suntem pe primul loc în grupă.
Niță a făcut un meci foarte bun. Jocul de acum nu este ca la EURO, dar cred că Mircea are toată experiența să facă lucrurile mai bine.
Avem un joc mai consistent, am ajuns la poartă în prima repriză. Nea Mircea a implementat un joc, schimba foarte greu echipa, așa făcea și când eram la Rapid. Știam primul 11 și rezervele. Am încredere în el, este antrenorul care ne-a schimbat destinul nu doar mie, ci mai multor fotbaliști.", a mai spus Dulca.
Mircea Lucescu, după România - Kosovo: ”Lipsă de fair-play incredibilă!”
Oaspeții au decis să iasă de pe teren și nu au mai revenit pe gazon, după ce au acuzat că în tribune s-a scandat împotriva lor. Arbitrul partidei, Morten Krogh (36 de ani), a decis să pună capăt duelului la scorul de 0-0, după zeci de minute în care i-a îndemnat pe jucătorii kosovari să reia partida.
Mircea Lucescu a ”tunat” la finalul partidei de pe Arena Națională și i-a acuzat pe jucătorii de la reprezentativa statului Kosovo de lipsă de fair-play, pentru că faptul că au intrat prea devreme la cabine.
Mai mult decât atât, ”Il Luce” este convins de faptul că România va câștiga meciul la masa verde, scor 3-0, după ce fotbaliștii antrenați de Franco Foda (58 de ani) au refuzat să reia jocul.
”(n.r. Vă aşteptaţi la aşa ceva?) Este indamisibil! Mă gândesc că dacă s-ar fi întâmplat asta în altă ţară, şi nu aici… În mod normal, după 15 minute, regulamentul prevede acest lucru. Echipa care s-a retras pierde meciul. Lipsă de fair-play incredibilă!
Nu s-a întâmplat nimic. Nu am văzut bannere, nu am văzut nimic afișat împotriva statului Kosovo. Ei au avut un plan al lor, în cazul în care nu reuşesc să câştige, să facă lucrul ăsta. O lipsă de fair-play cum nu am pomenit.
Acolo ne-au fluierat, ne-au înjurat și au aruncat cu sticle în noi. Ne-au făcut în toate felurile şi noi am jucat. Eu pe jucători sunt foarte supărat. Dacă eşti profesionist, dacă ai stilul sportiv în tine, rămâi şi joci în orice condiţii. Nu s-a întâmplat nimic și nici nu a fost un meci agresiv.
A fost foarte greu şi pentru jucătorii noştri, care au jucat sub presiunea de a obţine calificarea. Nu am făcut cel mai bun meci al nostru, dar nu pot să spun că rezultatul nu l-am fi meritat. În mod normal, acum, ar trebui să fie 3-0 pentru că aşa ar trebui să se întâmple.
Le-au permis mult prea mult. O echipă de fotbal s-a dovedit fair-play, iar ei au ieşit de pe teren. Au făcut gestul ăsta incredibil. Nu mai spun că, de unde eram eu, i-am văzut făcând nişte gesturi obscene faţă de suporterii noştri, care au început să îi fluiere. E o justificare atât de puerilă.
Din păcate nu e deloc plăcut să asişti la o astfel de scenă incredibilă!”, a declarat Mircea Lucescu.
VIDEO cu rezumatul partidei România - Kosovo
Etichete: romania , cristi dulca , video romania kosovo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...