Anunţul ciudat al lui Iordănescu: "Sunt multe probleme medicale. Mi-e frică să nu se agraveze, din ce informații am"
articol scris de Digi Sport26.03.2022, 09:30
Edi Iordănescu nu s-a putut baza pe patru jucători convocaţi la echipa naţională din cauza gripei cu care se confruntă aceştia, Alibec, Man, Manea şi Bancu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Au fost mai mulţi fotbalişti care au acuzat probleme medicale, dar o parte dintre ei au putut juca.
La declaraţiile oferite după România-Grecia, scor 0-1, Iordănescu a oferit o informaţie pe care nu a dezvoltat-o, dar care ridică destule semne de întrebare înaintea meciului cu Israel.
Al doilea meci amical al României este programat marţi, pe 29 martie, de la 20:45, în deplasare şi va putea fi urmărit în format Live Text pe digisport.ro.
Iordănescu se teme să nu apară mai mulţi jucători cu probleme înaintea jocului cu Israel
"Sunt multe probleme medicale. Mi-e frică să nu se agraveze, din ce informații am. Patru jucători sunt izolați în camere. Alții acuză ceva probleme. Ne-am și testat, așteptăm să primim și rezultatele. Nu voiam să se întâmple asta la primul joc, dar asta e situația”, a fost declaraţia lui Iordănescu jr, la Pro X.
Despre meciul cu Grecia, în care am avut doar porţiuni de joc bune, Iordănescu a evitat să fie acid, chiar dacă a oferit şi un ultimatum anumitor jucători care nu evoluează constant la echipele de club.
"Au fost anumite discuții la pauză, am încercat să le dau încredere, să îi stimulez. Cu siguranță că repriza a doua a fost mai aproape de ce ne-am dorit. Cu puțină șansă puteam marca, puteam obține un rezulat pozitiv", a mai spus selecţionerul.
"Nu vreau să fac aprecieri nominale, dar cei care au intrat de pe bancă au făcut-o foarte bine. Sunt atent la cei care vin din spate. Am avut și doi debutanți. Să dea Dumnezeu să nu mai avem probleme majore la jocul din Israel”, a mai afirmat Edi Iordănescu.
Galerie Foto
Etichete: edi iordanescu , romania grecia , israel romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...