Video Exclusiv Andone n-a luat ”galben”, așa că va ajunge doar pe 31 mai la lot. Ce spun selecționerul și șeful FRF
25.05.2016, 23:33Dacă ar fi luat cartonaș galben astăzi, în meciul Mirandes-Cordoba 0-3, Florin Andone ar fi fost suspendat pentru meciul de etapa viitoare, de duminică, 29 mai, și ar fi putut ajunge la națională la timp, încă de vineri sau sâmbătă, punând capăt disensiunilor dintre FRF și echipa de club. Cordoba a câștigat meciul, Florin Andone a jucat 87 de minute, fără a reuși să marcheze, însă, și nici nu a primit avertisment. În aceste condiții, atacantul de 23 de ani nu va ajunge la echipa națională decât luni, 31 mai, a doua zi după partida de la Mallorca, lucru deloc pe placul oficialilor FRF.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Duminică, 29 mai, în penultima etapă a sezonului regular, Cordoba joacă în deplasare, la Mallorca, pentru ca, în ultima rundă, să joace cu Almeria, pe teren propriu, pe 4 iunie. Andaluzii îl vor ține pe Andone la echipă și la meciul de duminică, dându-i drumul să vină la națională doar a doua zi, pe 31 mai, depășind data maximă până la care cluburile trebuie să-și elibereze jucătorii pentru echipele naționale.
”Nu i-aș fi recomandat lui Florin Andone să ia galben în seara asta. Dacă i-ai cere unui jucător să facă acest lucru pentru echipa de club, poate să o facă - doamne ferește - și invers, pentru echipa națională.
El va veni pe 29 sau 30 mai aici pentru a se putea alătura lotului. Clubul știe că termenul regulamentar e 29, maxim 30. El trebuie să se alăture lotului”, a declarat șeful FRF, Răzvan Burleanu, înaintea meciului României cu Republica Democrată Congo, încheiat la egalitate, 1-1.
În schimb, surprinzător, selecționerul Iordănescu a părut mult mai înțelegător. Ba chiar a apreciat faptul că, spre deosebire de alți jucători, Andone joacă meci de meci la echipa de club.
”Îmi e greu să confirm dacă îl așteptăm pe Florin Andone. Cert e că în discuțiile avute cu clubul lui, ni s-a spus clar că nu poate veni mai devreme de 31. În orice caz, sper ca jucătorii noștri care joacă în străinătate să intre în ritm, pentru că s-a văzut că unii suferă prin prisma faptului că nu joacă la echipele de club și acest lucru a dăunat în repriza a doua”, a declarat Anghel Iordănescu, supărat că Alibec a dezamăgit în partida cu congolezii.
Altfel, victoria cu 3-0 a Cordobei, cu goluri marcate de Fidel, Cisma și De Tomas, o duce pe echipa lui Jose Luis Oltra pe locul 6, loc care i-ar asigura prezența în play-off-ul de promovare în Primera Division. Cu 61 de puncte, după 40 de etape, andaluzii sunt la egalitate cu echipele de pe locurile 4 și 5, Alcorcon și Osasuna, dar au și trei echipe care le amenință poziția: Girona (60 de puncte), Zaragoza (60 de puncte) și Oviedo (59 de puncte).
Etichete: frf , echipa nationala , cordoba , mallorca , iordanescu , lotul national , burleanu , atacantul de 23 de ani , florin andone , 31 mai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...