Andone a vorbit în Spania despre calificările României la CM: "Cât mai multe puncte și primul loc!"
09.09.2016, 16:47Florin Andone a fost titular în meciul echipei naționale cu Muntenegru, încheiat la egalitate, 1-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Atacantul celor de la Deportivo la Coruna este mulțumit de evoluția tricolorilor în primul meci din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2018. Jucătorul de 23 de ani speră ca România să termine pe prima poziție în Grupa E, pentru a evita barajul.
”La echipa națională a fost ok. Am jucat 70 de minute și echipa a dominat, chiar dacă am făcut doar egal. Scopul nostru este să facem cât mai multe puncte și să terminăm pe primul loc, pentru a ne califica direct la Cupa Mondială, să nu mai trecem prin meciurile de baraj”, a declarat Florin Andone, într-un interviu acordat cotidianului spaniol AS.
Florin Andone a vorbit și despre responsabilitatea care a căzut pe umerii săi după ce Deportivo s-a despărțit de golgheterul său din sezonul trecut, Lucas Perez, plecat la Arsenal.
”Nu trebuie să ne gândim ce am fi putut realiza dacă mai era și Lucas, trebuie să privim înainte.Înlocuirea lui este o responsabilitate pentru mine și Adan, dar și pentru ceilalți coechipieri.
Nu trebuie să dau 17 goluri sau să încerc să fiu ca Lucas, trebuie să fiu eu însumi. Nu cred că trebuie să fiu cum a fost el sezonul trecut. Lupta mea este cu mine, trebuie să mă autodepășesc. Mereu am jucat ca vârf împins, mă simt cel mai bine acolo”, a mai declarat Florin Andone.
Deportivo la Coruna va întâlni duminică, pe teren propiu, pe Athletic Bilbao. După două etape disputate în La Liga, echipa la care evoluează Florin Andone a acumulat 4 puncte.
”Aștept cu nerăbdare partida din weekend. Sper să reușim să ne impunem și să le facem o bucurie fanilor noștri. Am mai zis de multe ori, nu este important să joc eu bine, ci să câștigăm meciul. Prefer să nu am o evoluție foarte bună, dar să câștigăm. La echipă se lucrează bine, e bine că antrenamentele sunt mai dure, lucrul acesta ne ajută să rezistăm tot sezonul”, a spus Florin Andone.
Partida dintre Deportivo La Coruna și Athletic Bilbao se va disputa duminică, 11 august, de la ora 21:30 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2.
Etichete: deportivo la coruna , florin andone , andone echipa nationala , andone deportivo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...