”Am trecut clasa!” Mirel Rădoi, ”absolventul”: selecționerul și-a dat singur notă pentru mandatul la echipa națională
articol scris de Digi Sport06.12.2020, 20:27
Mirel Rădoi (39 de ani) a ratat calificarea la Euro cu naționala României, însă și-a păstrat funcția, după ce i-a dus pe ”tricolori” în urna a doua pentru tragerea la sorți a preliminariilor pentru Mondialul din 2022.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mirel Rădoi și-a dat notă de trecere pentru mandatul la echipa națională
Chestionat despre mandatul său la națională, Rădoi și-a dat notă de trecere.
”Mi-aș da nota șase. Am trecut clasa. Probabil că dacă ne calificam la Euro aș fi avut puterea să-mi dau un opt. Dacă ne calificam la Euro și terminam primii în grupa de Liga Națiunilor, mi-aș fi dat nouă”, a declarat selecționerul, pentru Pro TV.
Rădoi a adăugat că e atât de supărat că România nu va participa la turneul final continental încât nu va merge să vadă meciurile care se vor disputa la București. ”Nu o să mă duc la meciuri, deși înainte mă gândeam că mă voi duce, chiar dacă România nu s-ar califica.
O să mă uit la televizor, dar pe stadion nu merg. Durerea e deja mare, de acum, probabil că atunci va fi și mai mare”, a continuat antrenorul echipei naționale.
- Opt partide are Rădoi pe banca naționalei. Două victorii, două egaluri și trei eșecuri + un succes la ”masa verde” (3-0 cu Norvegia)
Cum vor arăta urnele la tragerea la sorți pentru Mondialul din 2022
- Urna 1: Belgia, Franța, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Danemarca, Croația, Germania, Olanda
- Urna 2: Elveția, Polonia, Suedia, Țara Galilor, Austria, Ucraina, Turcia, Serbia, Slovacia, România
- Urna 3: Rusia, Irlanda, Ungaria, Norvegia, Cehia, Scoția, Islanda, Irlanda de Nord, Finlanda, Grecia
- Urna 4: Bosnia, Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Bulgaria, Belarus, Israel, Georgia, Luxemburg
- Urna 5: Cipru, Armenia, Insulele Faroe, Azerbadjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra
- Urna 6: Moldova, Malta, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino
Grupă grea pentru România
În caz că va avea ghinion, România ar putea să joace într-o grupă infernală. Spre exemplu, ai noștri ar putea să facă parte dintr-o serie care să arate așa:
- Franța/ Spania
- România
- Ungaria/ Norvegia
- Bosnia
- Kosovo
Grupă ușoară pentru România
”Tricolorii” au și varianta unei grupe accesibile, cel puțin la prima vedere, dacă sorții vor fi ”blânzi” cu ei.
- Danemarca
- România
- Finlanda/ Irlanda de Nord
- Luxemburg
- Andorra
- San Marino
Etichete: romania , euro 2020 , mirel radoi , cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...