Alexandru Pantea și Andrei Borza, propuși titulari la echipa națională
articol scris de Digi Sport24.08.2023, 20:52
Alexandru Pantea (19 ani) și Andrei Borza (17 ani) au impresionat în SuperLiga, iar cei doi fundași au fost propuși titulari la echipa națională a României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dumitru Dragomir îi propune pe Alexandru Pantea și Andrei Borza titulari la echipa națională
Dumitru Dragomir (77 ani) este de părere că cei doi fundași laterali ar trebui să fie titularizați de Edi Iordănescu la acțiunea echipei naționale din luna septembrie, cu Israel (9 septembrie) și Kosovo (12 septembrie).
Poreclit "Roberto Carlos" de Gigi Becali, Alexandru Pantea este unul dintre cei mai buni jucători ai roș-albaștrilor. De cealaltă parte, Andrei Borza a fost transferat de Rapid, în urma prestațiilor excelente la Farul Constanța.
„(n.r. Pantea) Antrenorul echipei naționale ar trebui să-l ia și să-l bage direct titular. Pe cel de la Rapid, pe care l-a luat de la Constanța (n.r. Borza), direct titular.
Altfel nu faci echipă în România, dacă nu ai curajul și tăria. Sunt jucători dârzi. Nu ai văzut cum stă în picioare Pantea cât e de mic. Nu-l dă nimeni la o parte. Eu spun direct la echipa națională”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.
Alexandru Pantea, preferatul lui Gigi Becali
După ce l-a văzut cum joacă în acest început de sezon, dar și în meciul câștigat cu Poli Iași, scor 2-1, Gigi Becali a rămas cu adevărat impresionat de tânărul Alexandru Pantea (19 ani), fundașul dreapta al echipei.
”Pantea îl pun în locul lui Coman pe locul 1. Eu zic că Pantea este cel mai bun jucător al nostru, mai tare decât Coman! Mă refer la valoare. Când spun valoare, spun bani! Normal, așa o să facă (n.r să fie convocat la națională de Edi Iordănescu).
N-are rost să mai vorbim de Pantea. Dacă e cel mai bun jucător al FCSB-ului la ora asta?!”, a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.
Cifrele lui Alexandru Pantea:
- 650.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Pantea, potrivit Transfermarkt
- 7 meciuri a jucat Alexandru Pantea în acest sezon la FCSB
- 630 de minute a acumulat în total Alexandru Pantea în meciurile jucate
Etichete: dumitru dragomir , echipa nationala , alexandru pantea , andrei borza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...