Video Adi Mutu cere răbdare pentru Octavian Popescu la echipa națională. “Ar merita să joace și cu Muntenegru”
articol scris de Digi Sport13.06.2022, 00:01
Octavian Popescu (19 ani, FCSB) a fost titular în premieră pentru echipa națională de seniori a României, în meciul cu Finlanda, scor 1-0, pe stadionul Rapid – Giulești, în Liga Națiunilor 2022-2023.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Adrian Mutu: "E foarte multă presiune pe Tavi Popescu"
Octavian Popescu nu a avut o evoluție bună și a fost înlocuit în minutul 54, cu Sergiu Hanca.
Octavian Popescu a bifat al patrulea meci în tricoul primei reprezentative, iar selecționerul Edi Iordănescu a anunțat că are mare încredere în tânărul mijlocaș de bandă.
Adrian Mutu (43 de ani), cel mai bun marcator din istoria echipei naționale, la egalitate cu Gică Hagi (35 de goluri), consideră că Octavian Popescu trebuie să primească încredere în continuare, întrucât are calități.
- Pentru “tricolori” urmează un alt meci pe teren propriu, cu Muntenegru, pe 14 iunie, de la ora 21:45, tot pe stadionul Rapid - Giulești.
"Se vede altă atitudine la echipa României, contează. Începem să redresăm situația, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în clasament. Dar nu mai arătăm așa rău ca înainte. Publicul va fi critic, va fi aspru, pentru că are pretenții de la națională. Trebuie să avem răbdare.
E normal ca Tavi Popescu să fie timorat, e un puști de 19 ani, chiar dacă joacă la FCSB. E foarte multă presiune pe Tavi, lumea are foarte mari așteptări de la el. Dar să nu uităm că are 19 ani, constanța nu e una dintre calitățile lui, în momentul ăsta. Nu a ajuns încă la maturitatea fotbalistică și trebuie să avem răbdare cu el.
Cred că Tavi ar merita să joace și în următorul meci (n.r. - cu Muntenegru). Dacă vrem să promovăm un jucător, trebuie să-i dăm continuitate în jocuri", a spus Adrian Mutu, după meciul său de retragere.
VIDEO Rezumatul meciului România - Finlanda 1-0
România rămâne pe ultimul loc în grupa din Liga Națiunilor
În ciuda acestei victorii cu Finlanda, România rămâne pe ultimul loc în grupă, cu 3 puncte, după ce Muntenegru și Bosnia și Herțogovina au încheiat la egalitate, scor 1-1.
Bosnia și Herțegovina este liderul grupei, cu 5 puncte, apoi Finlanda și Muntenegru, cu câte 4 puncte.
Clasamentul din Liga Națiunilor, grupa B3
Etichete: romania , echipa nationala , adrian mutu , octavian popescu , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...