"Acesta e adevărul!" Edi Iordănescu, mesaj tranșant, cu o zi înainte de România - Olanda
articol scris de Digi Sport01.07.2024, 10:00
Selecţionerul României, Edi Iordănescu, a transmis un mesaj, prin intermediul site-ului oficial al FRF, în care a afirmat că Olanda, adversara din optimile de finală ale EURO 2024, este favorită şi a subliniat că pentru a obţine calificarea jucătorii săi trebuie să dea dovadă de unitate în fiecare secundă şi sacrificiu total.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Edi Iordănescu, înainte de România - Olanda: "Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită!"
"În mod cert ne aflăm în faţa celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul duelurilor cu Olanda, o spun valorile individuale ale adversarului, experienţa lui uriaşă în astfel de contexte la acest nivel. Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită. Iar tot ce am cucerit până acum am cucerit prin unitate, ambiţie şi sacrificiu.
Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiţie fără precedent şi sacrificiu total într-o singură direcţie. Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieţii sunt pregătiţi, acum spun că sunt pregătiţi, dar e nevoie şi de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult?", a afirmat Iordănescu.
"Ceea ce am obţinut până acum nu e deloc puţin. Dar cei care îşi iau soarta în propriile mâini, ca bărbaţi adevăraţi, sunt cei care nu se mulţumesc nici cu mult, nici cu puţin. Sunt cei care vor tot! Când milioane de români cântă în acelaşi timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: 'Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte'.
E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlneşti o dată în viaţă. Iar dacă grupul va reacţiona după chipul în care a fost construit şi a performat, atunci îşi va croi cu adevărat o soartă. Un destin", a mai spus Edi Iordănescu.
România - Olanda, în optimi | Cele mai tari imagini cu fanii români la EURO 2024
Galerie Foto
Meciul României cu Olanda se va disputa marți, 2 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul din Munchen, unde prima noastră reprezentativă și-a început parcursul de la EURO 2024, cu marea victorie cu Ucraina, 3-0.
După rezultatele Portugaliei și Turciei, România are un adversar mai greu în optimi, însă altfel stau lucrurile dacă va reuși să se califice în sferturi.
O victorie cu Olanda aduce o confruntare cu învingătoarea din meciul dintre Austria și Turcia.
Tabloul optimilor de finală de la EURO 2024
Etichete: romania , olanda , edi iordanescu , optimi euro 2024 , romania-olanda euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...