3 echipe se luptă pentru transferul unui fotbalist al României de la EURO
articol scris de Digi Sport03.07.2024, 20:14
Aventura României la EURO 2024 s-a oprit în optimile de finală, după ce a fost eliminată de Olanda.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Tricolorii” au fost învinși de ”Portocala Mecanică”, scor 0-3, iar Alexandru Cicâldău a evoluat în ultimele 18 minute ale meciului de pe Allianz Arena.
Alex Cicâldău e disputat de 3 echipe din Turcia
După eliminarea de la EURO, fotbalistul de 26 de ani trebuie să se întoarcă la Galatasary, formație unde mai are contract până în vara anului 2026.
Totuși, presa din Turcia anunță că Alex Cicâldău este la un pas să plece din nou de la gruparea din Istanbul în această perioadă de mercato, după ce în ultimele două sezoane a evoluat sub formă de împrumut la Ittihad Kalba (Emiratele Arabe Unite) și Konyaspor (Turcia).
Conform celor de la Yeni Haber, mijlocașul central român este disputat de nu mai puțin de 3 formații din SuperLig.
Astfel, după Bodrum FK și Eyupspor, pe fir a intrat și Goztepe, o altă formație nou-promovată care consideră că Alex Cicâldău poate ajuta echipa să se mențină în prima divizie.
Dacă ar ajunge la Goztepe, Alex Cicâldău ar deveni cel mai valoros jucător al echipei. În acest moment, românul este evaluat la 3 milioane de euro, în timp ce Taha Altikardeș (20 de ani / fundaș central) costă 2,8 milioane de euro pe transfermarkt.com.
Cinci fotbaliști români nu au jucat niciun minut la EURO 2024
Din lotul de 26 de jucători pe care Edi Iordănescu l-a deplasat în Germania, trei fotbaliști au jucat toate minutele, în timp ce cinci dintre ei nu au intrat niciun minut pe teren, conform unei statistici publicate de Sofascore.
Niță, Drăgușin și Burcă au prins pe teren finalul tuturor celor patru partide disputate de România la EURO 2024, adică împotriva Ucrainei, Belgiei, Slovaciei respectiv Olandei, iar Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Rațiu au și ei peste 350 de minute disputate fiecare.
În schimb, portarii Moldovan și Târnovanu plus jucătorii de câmp Șut, Nedelcearu și Bîrligea nu au apucat să fie pe teren niciun minut și rămân singurii români care se întorc acasă dezamăgiți că au trăit emoțiile unei asemenea competiții doar de pe banca de rezerve.
Etichete: transfer , turcia , euro , superlig , goztepe , cicaldau , cicaldau transfer , alex cicaldau , bodrum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...