Video Exclusiv 11 jucători și selecționerul Iordănescu, absenți de la plecarea naționalei în cantonament
18.05.2016, 13:5611 jucători din lotul de 28 convocat pentru cantonamentul României din Alpi au lipsit miercuri, la plecarea în Italia. În avion s-a aflat, însă, Denis Alibec, a cărui stare de sănătate rămâne o polemică, din cauza unei fracturi la mână.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarii Tătărușanu și Pantilimon, fundașul Moți, mijlocașii Prepeliță, Hoban, Maxim, Torje și Sânmărtean, plus atacanții Keșeru, Stancu și Andone se vor alătura ulterior delegației tricolore. De altfel, nici selecționerul Anghel Iordănescu nu a plecat alături de lot, fiind prezent la finala Europa League, care se desfășoară miercuri seară la Basel, în Elveția.
Unii dintre jucătorii care au lipsit sunt încă angrenați în competiții, cum ar fi cazul lui Florin Andone la Cordoba, iar ceilalți au primit liber câteva zile, fiindcă abia au încheiat sezonul.
Ceilalți 17 care au decolat către Italia au fost cantonați la Mogoșoaia și au efectuat controale medicale marți și chiar și miercuri dimineață, înainte de plecare.
În primele zile, tricolorii vor avea un singur portar în cantonament: pe Silviu Lung junior.
Înaintea decolării aeronavei către Italia, Alexandru Chipciu - sărbătoritul zilei, care miercuri a împlinit 27 de ani - a postat pe contul său de Facebook o fotografie din aeroport, în care apare la masă alături de steliștii Nicușor Stanciu, Adi Popa, Mihai Pintilii, Alin Toșca și de fostul lor coleg, Vlad Chiricheș, actualmente la Napoli.
Cantonamentul naționalei României e programat între 18 și 30 mai, la Saint-Vicent, în Italia. În acest stagiu de pregătire, ultimul înainte de Campionatul European, România va juca și două meciuri amicale, cu R.D. Congo (25 mai) și Ucraina (29 mai), ambele transmise ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Lotul complet al României pentru cantonamentul din Italia:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra);
Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo), Alin Toșca (FC Steaua București);
Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Adrian Ropotan (Pandurii Tg. Jiu), Andrei Prepeliță (Ludogorets), Adrian Popa (FC Steaua București), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FC Steaua București), Andrei Ivan (CSU Craiova), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Nicolae Stanciu (FC Steaua București), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad);
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra), Ioan Hora (Pandurii Tg. Jiu).
România - Republica Democrată Congo se va disputa pe 25 mai, de la ora 21:00, pe stadionul din Saint-Vincent și va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE TEXT&VIDEO pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
România - Ucraina se joacă duminică, 29 mai, cu o zi înainte de finalul cantonamentului din Italia, de la ora 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE TEXT&VIDEO pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: romania nationala , romania cantonament italia , iordanescu absent , romania cantonament , romania cantonament saint-vincent
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...