Ebola produce panică în Europa, odată cu africanii convocați la naționale. Liga 1 nu face excepție
08.10.2014, 15:46Virusul ebola a ajuns în Europa prin Spania. O infirmieră, care timp de zece zile și-a dus viața de zi cu zi în cartierul său din Madrid, înainte de a fi detectată, este cea care a transportat virusul din Africa pe Bătrânul Continent (DETALII). Ulterior, alte două cadre medicale au intrat în spital, fiind suspecte de îmbolnăvire cu temuta boală originară din Africa (DETALII).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Panica a cuprins și lumea sportului. Guvernul burkinabez a suspendat Turul ciclist al Burkinei Faso, Jocurile Tineretului din China au interzis participarea reprezentantelor Liberiei, Nigeriei și Sierrei Leone. Dată fiind psihoza colectivă care a cuprins Continentul Negru, s-a decis ca meciurile de fotbal dintre Camerun și Sierra Leone, din preliminariile Cupei Africii pe Națiuni să se joace, tur și retur, la Yaounde, chiar dacă într-unul gazda e Sierra Leone. La fel s-a întâmplat cu Guineea-Ghana, meciuri care se vor disputa în Maroc, la Casablanca.
Cum primul caz de Ebola confirmat din Europa a ajuns deja în Spania, iar al doilea este pe cale să apară tot la Madrid, echipele din La Liga au intrat, și ele, în panică. Cu atât mai mult cele care au jucători africani convocați la echipele naționale. Este cazul Sevillei, care îl are pe camerunezul Mbia la lot, al Osasunei, care îi are pe Raoul Loe (Camerun) și Cedrick (Congo) convocați.
Barcelona B are și ea un camerunez, Ondoa. Dar poate cel mai îngrijorător caz este cel al lui Lass, de la Rayo Vallecano. Fotbalistul echipe din Vallecas joacă la naționala Guineei, chiar țara care se află la originea răspândirii virusului ebola. Șefii lui Rayo i-au cerut să revină de urgență la Madrid, dar fotbalistul a refuzat.
Peste 3.500 de morți în Vestul Africii
În Africa de Vest au murit deja 3500 de persoane din cauza virusului ebola. Cele mai afectate țări sunt Guineea, Guineea Bissau, Sierra Leone, Liberia, Nigeria, Coasta de Fildeș, Senegal și Mali.
Fără legătură cu epidemia din vestul continentului, virusul a apărut și într-o regiune din nord-vestul Republicii Democrate Congo (fostul Zair), aflată la granița cu Congo. În această regiune, 42 dintre cele 70 de persoane care au contractat virusul au murit de la 11 august, data apariţiei virusului, potrivit unui bilanţ al OMS din 28 septembrie.
Problemele cu care se confruntă Spania, precum și alte campionate europene cu jucători africani chemați la loturile naționale nu au ocolit România. În acest moment, trei jucători africani care activează în Liga 1 se află la naționalele țărilor lor, cu care vor juca în zilele următoare.
Trei jucători din Liga 1 vor juca în Africa zilele următoare
Astfel, Ferebory Dore (CFR) este convocat la naționala statului Congo, Fernando Varela (Steaua) este la lotul Insulelor Capului Verde, iar Ben Youssef (Astra) este convocat de Tunisia.
Poate cel mai ”în siguranță” este fundașul Stelei, care va juca cu naționala țării sale contra Mozambicului, o țară situată în estul continentului african, departe de cele două focare ale virusului. Insulele Capului Verde vor juca sâmbătă, 11 octombrie, în Mozambic, iar pe 15 octombrie, miercuri, meciul retur se va disputa pe terenul din Praia, al capverdienilor.
Nu la fel de ferit de emoții este Ferebory Dore, care are meci pe teren propriu, în Congo, aproape de al doilea virus izbucnit în luna august, contra Africii de Sud. La retur, meciul se va disputa în statul care a găzduit Mondialul din 2010, astfel că pericolul va scădea în intensitate.
Syam Ben Youssef, fundașul Astrei, este într-un la fel de real pericol. Apărătorul giurgiuvenilor va juca, cu Tunisia, în Senegal, una din țările afectate de epidemie, vineri, 10 octombrie. Meciul retur se va disputa în Tunisia, deci primejdia scade mult.
Șefii clubului Astra sunt conștienți de pericolul la care se expun și la care se expune jucătorul, dar spun că nu pot să-l oprească.
„Știm, normal, de problemele din Vestul Africii, dar nu ne puteam opune prezenței jucătorului nostru la echipa națională. Sunt sigur, însă, că se vor lua măsuri excepționale și nu vor fi probleme”, a declarat, pentru digisport.ro, Dinu Gheorghe, președintele deținătoarei Cupei și Supercupei României, Astra Giurgiu.
Etichete: steaua , liga 1 , fotbal , astra , cfr , fernando varela , ben youssef , ferebory dore , trei jucatori , virus ebola , lumea sportului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...