E printre cei mai buni mijlocași ai lumii, dar n-are loc la Bayern: "Mai bine mai pun 20 de milioane și dau pe el"
01.06.2020, 18:16Leroy Sane este unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi ai lumii și e dorit de Bayern Munchen încă de anul trecut.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu toate acestea, o legendă a bavarezilor, Willy Sagnol (43 de ani), nu vede cu ochi buni acest transfer. Fostul fundaș dreapta al lui Bayern, acolo unde a jucat 9 ani, le-a spus colegilor săi de la club să fie atenți dacă îl transferă pe Sane pentru că e riscant.
"Nu se potrivește deloc la Bayern în ceea ce privește caracterul. Forma lui e foarte inconstantă și e foarte șters. Din punctul meu de vedere, nu se potrivește deloc la club. A avut o mulțime de probleme la Manchester City și la echipa națională", a spus Sagnol.
Fostul fundaș dreapta a mers mai departe și chiar a sugerat o alternativă la transferul lui Sane.
"Vorbim despre un preț de 80 de milioane de euro. În acest caz, aș prefera să mai pun 20 de milioane și să îl iau pe Kai Havertz", a explicat Sagnol.
Leroy Sane, cotat la 80 de milioane de euro
Sane, în vârstă de 24 de ani, a fost indisponibil aproape tot sezonul, după o accidentare gravă la genunchi.
În vara trecută s-a discutat despre un posibil transfer al său la Bayern, chiar înainte de accidentarea sa gravă din meciul de Cupă cu Liverpool, din august.
Un amănunt interesant scos la iveală de publicația Bavarianfootballworks este acela că reprezentanții lui Sane chiar i-ar fi spus lui Guardiola să nu-l folosească în acel meci. După nici 7 minute de la intrarea sa pe teren, mijlocașul ofensiv a suferit o ruptură de ligamente încrucișate, ceea ce i-a compromis transferul la Bayern.
- 80 de milioane de euro este cota actuală de piață al lui Leroy Sane, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
- 30 iunie 2021 este data scadentă a contractului lui Leroy Sane cu Manchester City.
- Leroy Sane joacă la City din august 2016, când a fosct cumpărat de la Schalke pentru 52 de milioane de euro.
- 4,68 milioane de lire pe an (aproximativ 5,15 milioane de euro) este salariul lui Leroy Sane la Manchester City.
Leroy Sane, confundat cu șoferul de autobuz
Un episod amuzant s-a petrecut la reunirea celor de la Manchester City. După întreruperea meciurilor din cauza pandemiei de coronavirus, la reluarea pregătirilor, Leroy Sane s-a întors la antrenamente cu atât de multe kilograme în plus încât colegul său Alexander Zinchenko l-a confundat cu şoferul de autocar.
"Când am ieşit, l-am văzut pe Leroy. La început nu l-am recunoscut, am crezut că era şoferul de autocar. Am vorbit puţin cu el, dar a plecat în timpul conversaţiei. Cred că are un pic de lucru, dar el a avut mereu probleme cu greutatea. A spus că are 7 kilograme în plus", a explicat Zinchenko, potrivit publicaţiei portugheze O Jogo.
Pe 28 februarie, germanul a revenit într-un meci oficial, însă a evoluat la echipa a doua a clubului câteva minute. În acest sezon, Sane a jucat în total doiar 70 de minute în doar în două partide oficiale.
Etichete: manchester city , bayern munchen , willy sagnol , leroy sane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...