Dumitru Dragomir a reacționat imediat după decizia Curții de Apel în privința palmaresului Stelei
articol scris de Digi Sport25.10.2023, 10:57
Curtea de Apel a anunțat, în cursul zilei de luni, hotărârea luată în procesul pentru palmares dintre FCSB și Clubul Sportiv al Armatei Steaua.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Dumitru Dragomir, după decizia Curții de Apel: "Eu am spus de multe ori că Gigi Becali l-a subestimat pe Talpan"
Instanța a decis că palmaresul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA în procesul cu FCSB, fiind astfel menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia în acest caz.
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a oferit o primă reacție după decizia Curții de Apel.
"Eu am spus de multe ori că Gigi Becali l-a subestimat pe Talpan și nu a știut să și-l apropie când l-a avut avut acolo în Ghencea. Talpan ăsta e un jurist foarte bun și uite că într-un final a reușit să îi învingă.
Ce o să facă Gigi Becali de acum? E treaba lui, dar eu știu că hotărârile judecătorești trebuie să le respecți, iar pe mine mă doare în borurile de la pălărie că Gigi Becali a pierdut lupta pentru palmaresul Stelei. Din punctul meu de vedere, nu e nicio tragedie ce i s-a întâmplat acum lui Gigi Becali.
Tragedie în lumea asta este ce se întâmplă în Israel, în Gaza. A, tragedie în lumea asta mai este războiul din Ucraina. Astea sunt tragedii, războaiele astea din lumea asta în care noi trăim.
Mă întrebi dacă e normal ca palmaresele să se împartă de judecători? Nu mă mai interesează pe mine chestiile astea. Eu am treburile mele și nu mai stau să îi mai plâng eu de milă pe unii și alții. Să se descurce fiecare cum vrea, iar hotărârile judecătorești nu trebuie să le comentezi. Repet: hotărârile judecătorești trebuie să le respecți", a spus Dumitru Dragomir, citat de ProSport.
Reacția lui Gigi Becali, după decizia dată de Curtea de Apel
Gigi Becali (65 de ani), patronul FCSB-ului, a reacționat la scurt timp după decizia luată de Curtea de Apel în privința palmaresului Stelei.
Curtea de Apel a decis ca palmaresul pentru perioada 1947-1998 să le revină celor de la CSA Steaua, în timp ce palmaresul din perioada 1998-2003 nu aparține niciunui club.
În urma hotărârii de la Curtea de Apel, care poate fi atacată în termen de 30 de zile, Gigi Becali a avut o reacție fermă în disputa palmaresului.
”Pe mine mă interesa să am palmaresul din 2003. Dar pe care palmares îl am? Deci palmaresul al cui? Nu există două sau trei palmarese, ci numai unul. Dacă îl dețin eu din 2003, dețin palmaresul Stelei, nu?
Din 2003 preiau eu palmaresul, nu? Eu mizez că Asociația a luat de acolo și noi am luat de la Asociație. Nu am luat de undeva? A răsărit din cer palmaresul?
Știi cum spune justiția? CSA nu poate pretinde, nu poate ridica pretenții la palmares din 1998 și până acum, deci nu îl au ei. E la noi!
Ei divizează palmaresul. Ei zic așa. L-a avut CSA până în 1998, a luat Asociația palmaresul până în 2003, iar din 2003 îl are FCSB. Dar același palmares, că nu sunt 17 palmarese”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Etichete: dumitru dragomir , gigi becali , palmares steaua , florin talpan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Univers 2024, devenind prima daneză...