Exclusiv Dragomir a dezvăluit cât costă Rapid! ”E de vânzare și nu vine nimeni să-l cumpere”
13.01.2017, 21:29Dumitru Dragomir deplânge situația în care a ajuns Rapid. După ce echipa a dispărut de pe scena fotbalistică din România în momentul în care a intrat în faliment și a fost exclusă din Liga 1, palmaresul clubului a fost scos la vânzare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul președinte al LPF susține că Rapid costă în acest moment 2,5 milioane de euro și este dezamăgit de faptul că nu se găsește niciun cumpărător. Dragomir este convins că dacă la echipă mai rămânea George Copos clubul din Giulești nu ajungea în această situație. Fostul șef al Ligii consideră că FRF ar trebui să-i dea Rapidului un loc în Liga a doua.
”Vedeți, cum a renunțat Copos s-a ales praful la Rapid! Toți suporterii îl înjurau și își doreau să plece și până la urmă a renunțat omul. Toată lumea spunea că se găsește cineva să ia echipa, dar vedeți unde a ajuns.
Acum Rapid este la vânzare și nu vine nimeni să dea 2,5 milioane de euro. Federația ar trebui să-i dea Rapidului un loc în Liga 2 și poate se găsește cineva cu bani să vină și să salveze echipa. Rapidul este o stare de spirit, ar trebui să se implice”, a declarat Dumitru Dragomir la Digi Sport Special.
Lichidatorul judiciar al clubului de fotbal Rapid, Aurel Brihac, a declarat că palmaresul este "bunul cel mai de preţ" al formaţiei giuleştene, iar acesta va fi scos la licitaţie publică cel mai probabil anul viitor, în urma deciziei Curţii de Apel care a respins recursul înaintat de societatea condusă de Valerii Moraru.
Rapid a intrat în faliment pe 13 iunie și imediat a fost exclus din toate competițiile, iar în absența echipei tradiționale, o parte a suporterilor s-a împărțit între cele două formații din Liga a 5-a, ce se recomandă drept continuatoarele brandului înfiinţat în 1923.
Datoriile clubului au ajuns până la circa 4,5 milioane de euro, dintre care peste două milioane sunt la ANAF. Intrat în faliment pe 13 iunie, Rapid a fost scos din Liga 1 şi locul său a fost luat de ACS Poli Timişoara.
După cum se ştie, pentru a evita dispariţia definitivă a spiritului Rapidului, în acest moment în Liga a 5-a activează două echipe care se vor continuatoare ale brandului înfiinţat în 1923. E vorba despre AFC Rapid şi despre Mişcarea CFR. Şi unii şi ceilalţi au susţinut că, dacă actualul Rapid va exista în continuare, echipele înscrise la Asociaţia Municipală Bucureşti se vor retrage.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: rapid , dumitru dragomir , dragomir rapid , rapid de vanzare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...