Două perioade propuse pentru desfăşurarea CM 2022
09.09.2014, 11:53Perioadele ianuarie-februarie 2022 şi noiembrie-decembrie 2022 reprezintă eventualele alternative pentru Cupa Mondială din Qatar, a anunţat FIFA.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, a explicat că, potrivit înţelegerii cu privire la găzduirea turneului, Cupa Mondială trebuie să aibă loc în 2022. Opţiunile ianuarie-februarie 2022 şi noiembrie-decembrie 2022 au fost prezentate ca alternative pentru iunie-iulie 2022 şi s-au formulat deja comentarii", a precizat forul mondial într-un comunicat, la finalul unei reuniuni cu privire la calendarul internaţional 2018-2024.
Alegerea Qatarului ca gazdă a Cupei Mondiale din 2022 a provocat polemică în privinţa condiţiilor de atribuire, ceea ce a determinat FIFA să deschidă o anchetă. Însă programarea turneului vara, când temperaturile sunt foarte ridicate, a determinat de asemenea FIFA să se gândească la o alternativă.
În luna mai, preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a afirmat că atribuirea organizării CM-2022 Qatarului a fost o greşeală şi că este "mai mult decât probabil" ca turneul să se desfăşoare iarna. Preşedintele UEFA, Michel Platini, a afirmat încă de la început că meciurile de la Cupa Mondială din 2022 ar trebui să aibă loc iarna.
Etichete: cupa mondiala qatar , world cup 2022 , perioada cupa mondiala 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...