Dorinel Munteanu a dezvăluit cum a reuşit să renunţe la băutură: "Acum sunt pregătit să mă întorc!"
26.06.2018, 11:16Dorinel Munteanu a recunoscut problemele pe care le-a avut cu băutura. "Mă uitam în oglindă și nu-mi venea să cred cum ajunsesem", spune tehnicianul, într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor, la împlinirea vârstei de 50 de ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Timp de trei ani, am fost pe marginea prăpastiei, dar am reuşit să mă opresc la timp şi în câteva luni am scăpat de acest obicei. Acum sunt gata să revin în fotbal", povestește Dorinel Munteanu.
Recordmen de selecții la echipa națională a României (134), Munteanu a slăbit, iar acum arată mult mai bine după ce s-a apropiat de 80 de kilograme. "Ajunsesem la 98 de kilograme, eram umflat la față, neîngrijit. Treceam printr-o perioadă foarte grea", admite fostul internațional, care a trecut și printr-un divorț.
"Totul a început prin 2014, când au apărut primele semne că eu și cu Simona vom divorța. Am început să uit de mine, am intrat în niște anturaje, mergeam des la vânătoare, acolo unde «repriza a treia» e cea mai importantă și cea mai lungă. Era repriza în care începea petrecerea de după vânătoare. Iar eu am început să beau tot mai mult.
Mă uitam în oglindă și nu-mi venea să cred cum ajunsesem. Și într-o zi am spus «Gata! Stop! Oprește-te!». Nu a fost deloc ușor, dar am avut voință, ambiție, am avut-o și pe soția mea alături, la fel şi pe duhovnicul meu, părintele Crișan. Cu ajutorul lor am reuşit. Nu a fost nevoie să fac vreo cură de dezalcoolizare. Cum am făcut? Într-o zi am decis că nu mai vreau să duc acel gen de viaţă. Şi am luat-o pas cu pas, zi de zi.
O perioadă mi-am propus să nu mai beau nimic până la prânz. Apoi să nu mai beau până la ora 15:00. Și tot așa, am tot împins autointerdicția până când, după câteva luni, am ajuns să nu mai beau deloc. În tot acest timp am reînceput să fac sport, să merg la sală, la alergare, împreună cu soția mea. Iar acum am ajuns iar la 80 de kilograme. Gândiți-vă că aveam 77 când jucam fotbal! Iar viața mea a revenit la normal", continuă "Munti".
"Am rămas, printre altele, inclusiv fără proprietatea de la Koln, pe care a luat-o fosta soție. Nici în afaceri nu mi-a mers foarte bine. Aveam o firmă de transport unde am pierdut câteva sute de mii de euro. Dar cine nu pierde în afaceri?! Nu mai sunt la nivelul financiar la care am fost, dar e OK, nu mă plâng. Mai am o bază sportivă la Reșița și alte mici afaceri. Nu produc foarte mult, dar important e că mi-am revenit, că sunt gata să mă apuc de treabă, să antrenez, pentru că asta îmi place cel mai mult. Și, cine știe?, poate că am să pot, cândva, să îmi cumpăr iar o casă la Koln", a mai spus Munteanu.
În 2015, Dorinel Munteanu a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru că a fost prins băut la volan în 2014. A avut doi ani interdicţie să conducă. ”A fost o greşeală din acea perioadă tulbure din viaţa mea, dar a trecut”, spune Dorinel.
"De când am cunoscut-o pe actuala mea soție, am început o nouă viață. Ea m-a ajutat enorm să renunț la băutură. Acum mai beau doar câte o bere fără alcool, dar extrem de rar. Sau seara, din când în când, un pahar de vin, cu soția. Problemele din viața personală, dar și băutura, mi-au afectat cariera de antrenor. Dar cine mă cunoaşte să nu mă judece după asta, ci după ce am făcut în fotbal. Acum sunt pregătit să mă întorc!", zice Dorinel Munteanu, fost internațional.
În acest moment, Dorinel Munteanu este director tehnic la CSM Scolar Reșița, în Liga a III-a. Ultima oara, a antrenat în 2017 echipa irakiană FC Zakho.
2 trofee a câștigat în carieră Dorinel Munteanu, un titlu cu Dinamo și unul cu Steaua.
CITEȘTE ȘI
Vopsitul a destabilizat atmosfera înaintea meciului cu Croația! Dezvăluire de la CM din ’98
Ce rezultate crede Burleanu că ar fi avut România la Cupa Mondială din Rusia
Etichete: dorinel munteanu , probleme , bautura
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...