Dinamo poate câștiga titlul la juniori. Mesajul ultrașilor: "Arătați că vă pasă"
14.06.2014, 14:15Dinamo se confruntă cu mari probleme, iar echipa antrenată de Flavius Stoican va avea un sezon dificil, după ce nu a reușit să primească unde verde în privința participării în UEFA Europa League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă la seniori situația este una delicată, la nivelul juniorilor sunt motive ca fanii să fie optimiști. Sâmbătă, de la ora 20:00, juniorii republicani B au programată finala Campionatului Național, Dinamo urmând să joace împotriva celor de la CS U Craiova.
Antrenorul echipei a transmis mesaje de mobilizare pentru fani, care promit să vină în număr mare la partida de la Berceni.
"Această finală este foarte importantă pentru Dinamo. Vreau să le mulţumesc suporterilor pentru atașamentul față de juniorii clubului. Îi aşteptăm în număr cât mai mare la finală. Avem nevoie de sprijinul fanilor", a spus tehnicianul Sorin Popescu, pentru site-ul oficial al clubului.
Astfel, sute de ultrași de la Peluza Cătălin Hîldan, dar și de la Peluza Sud, vor fi prezenți la meciul cu oltenii, unul în care îl vor putea urmări la lucru și pe fiul lui Florentin Petre, Patrick. Intrarea la jocul de la Berceni este gratuită.
"Arătați că vă pasă de viitorul clubului nostru și fiți prezenți", este mesajul postat pe pagina de facebook a Peluzei Cătălin Hîldan.
Sursa foto: fcdinamo.ro
Etichete: dinamo juniori b , dinamo suporteri peluze , dinamo finala juniori , dinamo cs u craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...